blog impersonal

raspuns pentru m

2009-07-13T21:01:00.003+03:00

Exemple:

"nu-mi place Murakami. Am incercat sa-mi placa, dar degeaba"

http://books.rainbowchild.ro/

"Ma apropiam de ea fara nici o tragere de inima si fara nici o dorinta de a afla ce urma sa se intample. Oricum m-am lungit prea mult asa ca o sa mai fac o singura completare: ce mi-a placut in mod deosebit in cartea asta a fost respectul cu care autorul isi trateaza cititorul. I se adreseaza direct, ii explica pe indelete, ii da exemple si il face sa inteleaga exact la ce se refera. Am zis numai lucruri bune despre carte, desi nu mi-a placut in mod deosebit, ba chiar pot sa spun ca m-a plictisit."

Suflete moarte http://www.tomatacuscufita.com/

"tonul eseistic intercalat în acţiunea romanului. Aici declar de la început că filozofeala în general, şi cea din romane în mod special, mă plictiseşte. e vina mea că nu am rezonat. de bine nu ştiu ce să zic, aştept şi ale cărţi şi am să mă lamuresc."

Insuportabila usuratate a fiintei - Kundera http://bookaholics.jubjub.ro/

"Of, Doamne, ce m-a mai chinuit jurnalul asta! N-am rezonat aproape deloc cu Jeni Acterian.Trebuie sa va previn ca pe mine m-a plictisit Cioran… m-a plictisit de moarte, vreau sa spun, nu asa."

"Trei care m-au enervat pe mine:Pendulul lui Foucault, Umberto Eco. L-am inceput de mai multe ori si l-am abandonat. Nu mai stiu exact de ce, pur si simplu era previzibil si se straduia prea pe fata sa fie citibil."

http://www.terorista.ro/

M, repet, inteleg prea bine ca e o simpla chestiune de gust. Nu am nimic personal cu respectivii omi pomeniti, din contra, aproape toti au citit mult mai mult decat mine, sunt si capabil sa scrie o recenzie, chestie care mie nu-mi va iesi in veci samd, deci tot respectul pentru ei! DAR:

-nu inteleg ce-i de neplacut la Murakami; mie mi se pare ca-i o lectura chiar faina, povesteste frumos si nu-i deloc plictisitor. E destul de... fantastic. Nu i-as da premiul Nobel, dar il incadrez la categoria "draguti". oricum, cred ca am mai scris despre el.

-la Gogol, din contra, interventiile lui nu-mi par a fi dovada vreunui respect fata de cititor, incercand sa-i explice astuia cum sta de fapt treaba, ci mi se pare ca autorul deraiaza :) intr-un mod delicios, desigur, dar intrarile alea "prea personale" peste poveste, mie imi inspira altceva. de ex: teama lui Gogol in privinta contemporanilor, care in mod cert n-au ochii complet deschisi incat sa vada adevarata valoare a scrierilor sale, cenzura prin care va trece cartea s.a.; asadar, el e constient ca nu poate scrie chiar in orice fel, deci cumva se enerveaza in scris si, repet, din cauza asta o ia involuntar pe aratura. Eu m-am apropiat de Suflete moarte cu f mare tragere de inima, ba chiar as fi donat o saptamana din viata mea, astfel incat el sa fi putut termina tot ce-a avut in cap in legatura cu poemul asta, cum il numea.
plus umorul acela, specific rusilor de care-s eu indragostita.

-aici declar de la inceput ca filozofeala in general, chiar si aia de pe o eventuala hartie igienica, ma bucura nespus :) tot vina mea ca nu rezonez. Insuportabila... mi se pare o carte foarte buna, cred ca mi-a placut cel mai mult de la Kundera. Asta iar e un autor pe care-l iubesc pur si simplu, un observator fantastic. Si al interiorului, vreau sa spun.

-referitor la Jeni Acterian, te las pe tine sa te desfasori :))) Pe Terorista, tot asa, o admir pt cat citeste si cum stie sa se exprime, dar, asa cum spune ea despre Jeni [ca n-ar fi putut fi prietene], la fel consider si eu. Tot pe acolo adaugase ca nu o intereseaza ca va muri candva, adica nu face un caz din asta :) Cu Cioran - exceptand faptul ca n-am gasit o Simone in varianta masculina :)) - ma identific pana-n panzele albe, efectiv n-am ce comenta la faza cum ca el ar fi plictisitor.

-in ultimul rand, si chiar ultimul, pentru ca aici e momentul in care imi creste tensiunea :D, despre Pendul. Cartea asta e cea mai geniala chestie pe care am citit-o vreodata. Raportata la cautarile, interesele si visele mele, a venit ca o mana cereasca. Insa am analizat-o si la modul obiectiv, inchipuindu-mi ca as fi un alt om, si tot pe plus imi iese! Eu nu stiu cine-a mai reusit o asemenea constructie impresionanta, zau. Dar lasa asta, vezi ce se ascunde dedesubt! Ori aici eu ma pierd de f multa lume, pentru ca am impresia ca romanul asta este fix precum o ceapa. Daca citesti doar la nivel de prim strat, nah, a cui e vina? Dar si asa, TOT mi s-ar parea geniala. Eu inca mai am revelatii in legatura cu Pendulul.

Ca idee, despre Eco chiar nu [mai] am nici o intentie sa povestesc, nici macar nu as recomanda cuiva sa-l citeasca. Poate doar Baudolino, asta chiar e o poveste asa de frumoasa, incat cu greu imi pot imagina ce suflet ar fi capabil sa desconsidere minunatia?! [again, eu ma raportez altfel si la Baudolino, dar e probl mea]
Daca n-as fi cunoscut macar o persoana care sa-l adore pe Eco, si mai ales sa vada in Pendul tot ce-i de vazut, as fi crezut ca-s nebuna. Asa, eu deja m-am scos; prin urmare, chiar nu mi-ar pasa daca ar fi restras maine de pe piata :D [Ca si chestie, uneori dorm cu Pendulul si cu Baudolino in brate.]
Oricum, toti se plang de faptul ca nu pot trece de primele 100 de pagini. Saracu Eco, inseamna ca s-a straduit degeaba sa fie citibil :))) Iar la faza cu pevizibilul... nu pot adauga nimic :(
[va rog mult, a nu se intelege ca am ceva cu Luciat, m-am chinuit chiar si sa o votez la ceva competitie dinaia]

M, ti-am dat doar niste exemple de care mi-am adus aminte si-am reusit sa le gasesc repede, dar mai sunt cu nemiluita. Ti-am zis, pur si simplu prefer sa se discute despre defectele mele fizice si psihice, despre ratarea mea, despre orice altceva, decat sa aud ca Eco e un... nu vreau sa spun cum, nici in gluma nu-i pot alatura asemenea atribute. Mno, asta promit ca a fost ultima data in care mai pomenesc ceva de iubirile astea ale mele. Sa creada fiecare ce doreste, eu nu incerc sa schimb gandirea nimanui! Nici macar pe a mea, hehe.

Sper ca nu se va supara nimeni pe mine, dar m-am gandit ca decat sa-ti trimit mail, mai bine public aici ce aveam de spus. Ca un fel de scuza vizibila la "de ce nu-i place lui Did sa discute/scrie despre carti sau autori" :D Acum mi-a mai ramas de postat si textul la "de ce nu-i plac omii lui Did si nu doreste sa-i iubeasca decat de la distanta", dar e timpul sa mai si mananc ceva :))))) Nu tot aia ce-am mancat pana acum :P ca da, stiuuu parerea :D

Cert e ca regret tare ca nu-s asa culta ca altii, sau macar sa fi stiut sa ma exprim in limbaj simplu, taranesc. In felul ala puteam sa ma "cert" la modul constructiv. Asa, e ca si cu melodiile: in capul meu suna perfect, dar cand le cant tare... zici ca anunt Apocalipsa. Gataaaaaaaaa, revenim la chestii impersonale.

P.S. mi-am adus aminte de ce imi propusesem sa nu mai caut parerile altora! imi inchipuiam ce s-ar putea comenta despre Pessoa, cu a lui nelinistire cu tot. mai bine sa nu aflu niciodata :D

asteptand lasagna

2009-07-13T03:54:00.008+03:00

Parca mai degraba as prefera iadul si raiul crestinilor, decat teoria reincarcanii. Asta chiar mi se pare o super nesimtire, sa ti se ceara sa tot [re]vii in lumea cea stupida, inutila si cretina. Cand mai aud ca de fapt chiar noi alegem asta... pff!
Daca vreodata o sa mi se confirme ca din cauza mea am aterizat p-aici, chiar o sa-mi trag doua palme.

M-a distrat un comentariu gasit prin cine stie ce colt de internet, unul care spunea ca e necesar sa nu te inchini nici unui zeu, absolut niciodata. Iar in clipa mortii sa fii foarte constient si ferm, nelasandu-te nici atunci in grija vreunei entitati, negand orice [ajutor, salvare]. Cica numai asa vom putea fi liberi, dupa. Numai ca, adauga respectivul, tre sa ai noroc de-o moarte lenta :)) ca daca te ia prin surprindere, n-apuci sa o arzi in nesupuneri.

Ce chestie, cum toti au teoriile lor. Nu m-ar mira ca toate sa fie total false. Dar pana la momentul adevarului, mai va curge apa verde pe Bega.

Altfel, cred ca cel mai bine ar fi sa nu mai caut pareri despre cartile pe care le citesc eu. In general, ce le place altora, imi place si mie, dar ce-mi place mie, imi place doar mie :)) Nu stiu de ce ma supar pe chestia asta... adica ar putea cineva sa spuna despre mine ca-s grasa, sau proasta, sau mai stiu eu ce, ba chiar si despre muma sa spuna ca nu gateste bine, dar cand se stramba din nas la adresa scriitorilor mei preferati, deja chiar imi sare mustarul!
Evident, inteleg ca e o simpla problema de gust, atat in cazul salatei de boeuf, cat si in cazul frazelor, dar degeaba; tehnic vorbind, imi creste tensiunea.

Tin minte cliseele alea de prin comentariile invatate de tocilarii care nu erau in stare sa scrie din capul lor, gen "stalpii literaturii romane, deasupra carora straluceste luceafarul Eminescu"; in cazul meu: stalpii cei rusesti pana-n adancurile fundatiei, deasupra carora straluceste genialul Umberto Eco.

Tot incerc sa-mi aduc aminte care a fost primul rus din care am citit. Cred ca Gogol, dar nu-s convinsa. Bine ca-mi amintesc de momentul in care am intrat incaltata in casa, cu intentia de a-mi schimba manusile ude! Aveam patru ani.
Ah, si cand m-a pus maica-mea la colt, dar dupa cinci minute mi-a adus o canita cu un ou fiert. Inca de atunci se preconiza ca o sa ma lupt cu kilogramele in plus. Pedeapsa ca pedeapsa, dar intre timp nu lasati copilul sa moara de foame :))

Bai si ma gandeam eu asa, oare n-ar fi posibil sa mai [re]citesc vreo cinci ani la rusi, dupa care sa devin brusc profesoara de literatura rusa dar care nu stie rusa? Alt mod prin care sa-mi castig existenta in mod placut chiar nu-mi trece prin cap. Ce sa-i faci daca nu-mi place sexul la fel de mult... ca era mai simplu, stiu. Cu existenta, zic. [din asta oare iar se intelege ca de fapt eu nu fac sex si de aia sunt nervoasa? :)))]

Am vrut sa mai adaug ca rusii astia foarte morti sunt totusi mult mai distractivi si mai de treaba decat toti omii cu care am vorbit in ultima jumatate de an, dar sunt obosita si nu-mi aduc aminte de toti, n-as vrea sa exagerez :D Ok, mai interesanti decat 90%. Vai, neaparat sa strang bani sa-mi fac operatia aia de corectare a miopiei! Eu CHIAR am nevoie sa VAD, adica sa citesc.

Dar dintre iad si rai, aleg raiul. Doamne ajuta!

*

""""-Deci?... facu Cicikov, asteptand raspunsul si nu fara o oarece tulburare.
-Va trebuie suflete moarte? intreba Sobakevici foarte simplu, fara cea mai mica umbra de uimire, ca si cum ar fi fost vorba de niste grâne.
-Da, raspunse Cickov si iarasi isi indulci exprimarea, adaugand: inexistente.
-S-ar gasi, de ce nu? spuse Sobakevici.
-Si daca s-ar gasi, atunci, fara indoiala... ati fi bucuros sa scapati de ele?
-Poftim, sunt gata sa le vand, spuse Sobakevici, care-si ridicase putin capul, dandu-si seama ca, desigur, cumparatorul trebuie sa aiba ceva de castigat din asta.
"Dracu sa-l ia, se gandi Cicikov, asta le vinde inainte ca eu sa fi adus vorba!" Si spuse cu voce tare:
-Si care ar fi pretul, la o adica? Desi, la drept vorbind, obiectul e atat de... incat e si ciudat sa discutam despre pret...
-Ca sa nu va cer prea mult, o suta de ruble bucata! spuse Sobakevici.
-O suta! striga Cicikov, cascand gura si holbandu-se in ochii interlocutorului, fara sa stie daca n-a auzit el bine sau daca nu cumva limba lui Sobakevici, greoaie de la natura, s-o fi rasucit anapoda in gura, trantind un cuvant in locul altuia.
-Ce, vi se pare scump? rosti Sobakevici, dupa care adauga: Totusi, care-i pretul dumneavoastra?
-Pretul meu! Cred ca am gresit ceva sau nu ne intelegem unul pe altul, poate ca am uitat in ce consta obiectul. In ce ma priveste, cu mana pe inima, zic ca opt grivne de suflet ar fi pretul cel mai rezonabil.
-Asta-i buna! Opt grivne!
-Dupa judecata mea, cred ca mai mult nu se poate.
-Pai nu vand opinci.
-Dar fiti si dumneavoastra de acord ca nici oameni nu sunt.
-Atunci credeti ca o sa gasiti un prost care o sa va vanda un suflet de recensamant cu doua grivne?
-Dati-mi voie: de ce le ziceti suflete de recensamant? Pai sufletele astea au pierit de mult, n-a mai ramas din ele decat un sunet imperceptibil. De altfel, ca sa nu mai discutam despre asta, v-as da cate o rubla si jumatate, mai mult nu pot.
[...]
-De ce va scumpiti? intreba Sobakevici. Zau ca nu-s scumpe. Alt pungas v-ar insela, v-ar vinde niste porcarii in loc de suflete. Ale mele-s toate unul si unul, pe alese: ba mesteri, ba tarani zdraveni. Uitati-va, de pilda, Miheev, mesterul de trasuri! N-a facut decat trasuri cu arcuri. Si nu lucrare ca la Moscova, sa tina un ceas si gata, ci trasuri pe cinste, trainice, captusite cu mana lui si date cu lac!
[...]
-Dar dati-mi voie, spuse, in sfarsit, Cicikov, uluit de puhoiul nemaipomenit de cuvinte, care parea sa nu mai aiba sfarsit, de ce le enumerati toate calitatile daca acum nu mai sunt de nici un folos, fiind morti? Mortul nu-i bun decat de proptea pentru gard, cum zice proverbul.
-Da, fireste, sunt morti, spuse Sobakevici, parca dezmeticindu-se si aducandu-si aminte ca, intr-adevar, era vorba despre morti, dupa care adauga: De altminteri, m-as putea intreba ce folos am de la oamenii care se numara printre cei vii. Pai sunt oameni? Sunt muste, nu oameni.
-Totusi exista, pe cand ceilalti nu-s decat un vis.
-Nu, nu-s vis deloc! Va spun ca oameni ca Miheev nu mai gasiti: era un munte de om, ca nici n-ar fi incaput pe usa ca sa intre in camera asta. Nu, nu-i un vis! In spete avea mai multe putere decat un cal. Tare-as vrea sa stiu in ce loc ati mai gasi un asemenea vis! """"

N. V. Gogol - Suflete moarte

Si daca tot a tunat si i-a adunat, dead souls :D

ceea ce reprezinta cineva

2009-07-11T04:57:00.007+03:00

Daca stiti pe cineva care vrea o pisica din Craiova :), gasiti una frumoasa la Benny!

*

""De nici o întâmplare să nu ne bucurăm sau să nu ne întristăm prea tare; parte fiindcă toate lucrurile sunt schimbătoare şi se pot preface în fiece moment, parte fiindcă judecata noastră se înşeală prea uşor asupra celor ce ne priesc sau ne sunt pagubă, aşa încât tot omul se va fi văitat o dată de un lucru, care pe urmă i-a ieşit prea bine, sau se va fi tresărit de bucurie pentru un lucru care a devenit izvorul suferinţelor lui celor mai mari.
Dimpotrivă, să facem după cum zice Shakespeare: „De atâtea ori am tresărit de bucurie şi de întristare, încât acum nu mă mai stăpâneşte prima impresie a lucrurilor şi am scăpat de această slăbiciune femeiască”.
Cine nu-şi pierde cumpătul la nefericire, dovedeşte că ştie cât de felurite şi cât de imense sunt relele posibile ale vieţii, şi priveşte răul întâmplat acum că o parte foarte mică a celor ce s-ar putea întâmpla. Aceasta este stoicismul, conform căruia cată să nu fim niciodată conditionis humanae obliti, adică să nu uităm condiţia omenească, ci să ne aducem pururi aminte ce soartă tristă şi ticăloasă este existenţa omului şi cât de nenumărate sunt relele la care este expusă. Pentru a ne împrospăta această convingere, nu avem decât să aruncăm o ochire în jurul nostru şi vom vedea pretutindeni aceeaşi privelişte: nişte bieţi oameni luptând, chinuindu-se, dând din mâini şi din picioare pentru a-şi câştiga simpla lor existenţă sărăcăcioasă şi lipsită de orice satisfacţie."" Arthur Schopenhauer

Nah, mie oricum imi place de Schopenhauer, chiar si cand nu-s de acord cu el; ma consolez des cu paginile sale [unii au o Biblie, altii mai multe]. Imi imaginez cum as putea avea un sot pe care tocmai l-as prinde cu amanta in masina, sa zicem. Apoi am veni acasa si in loc sa ma cert cu el, sau sa o sun pe mama lui sa-i spun ce copil nesimtit a crescut, sau sa plang pur si simplu... eu sa iau Schopenhauer din biblioteca si sa ma consolez.

Dar lasa ca nu la consolari doream sa ma refer, ci la altceva. Mi se pare mie sau inainte oamenii erau mai constienti? Ma refer la cei care gandeau si exprimau treaba asta :D Adica uite, asta zice clar: simpla lor existenţă sărăcăcioasă şi lipsită de orice satisfacţie. Pe cand in vremurile noastre se scot filme gen The Secret pe banda rulanta. Si mii de carti de auto-ceva. Sa ne autofericim, sa ne autosupraevaluam, eventual sa ne automantuim.
Parca zici ca in anul 2009 nimeni nu mai accepta ca e... un nimeni. Omul merge la lucru, isi cumpara masina smecheroasa, pleaca in concediu in Maldive, face copii si crede ca el - prin toate astea - chiar reprezinta ceva. Si, culmea, se asteapta ca mereu sa fie bine! Sa îi fie bine.

Ca si cum ne-am fi nascut si in prospect ar fi stat scris: aceasta fiinta va beneficia de X ani imbibati de fericire. Ori asa ceva nu scrie! La nivel conceptual, tot boul stie ca lumea e relativa, binele si raul coexista etc DAR in viata de zi cu zi, eh, aici toti se mira cand ceva rau se intampla. De parca directia ar fi fost a priori definita inspre bine, si uite cum s-a petrecut nu stiu ce, care strica bunul mers.

Exact ca atunci cand am vazut accidentul. Faptul ca un om a trecut strada si a fost accidentat, mie doar imi confirma. Pe cel cu care eram, l-a mirat, cel mult intrigat. Deci eu nu vad diferenta si prin urmare nu inteleg. Intre

un om a plecat sa cumpere paine, pe trecerea de pietoni l-a calcat masina si a murit
si
un om s-a nascut intr-o dimineata, a facut diverse timp de o viata si a murit

E totusi cumva deranjanta jalea de la inmormantari. Ai putea sa plangi daca dintr-o data soarele ar fi in forma de piramida, sa zicem. Sau daca iarba ar fi de maine roz. Dar cum sa plangi ca a murit cineva, ca si cum nu te asteptai la asta! In cazul asta - ca totusi ne deranjeaza moartea - eu nu inteleg de ce nu plangem zilnic [bine, eu deja o fac]. Ca doar zilnic tot mai murim, cum ar veni.

Nah, iar am luat-o pe miriste. Ca idee, nu sustin ca oamenii ar trebui sa devina stalpnici sau sa-si planga in fiecare minut de mila sau mai stiu eu ce sinucideri in masa, DAR nici nu mi se pare corecta abordarea asta de yay ce tari suntem noi... ca si cum am fi aici pentru totdeauna. In cartile alea pe cuvant ca asa se exprima, ca si cum te-ar invata nemurirea.

Astia nu vor sa stie, la asta se reduce tot. Nu vor sa stie si nici sa accepte. Nu vor sa faca din realitate o realitate, cum ar veni. Moartea e o realitate. Singura. Dar ei nu vor sa stie. Dar de ce ar vrea asa ceva?
Ma rog, fiecare sa stie ce doreste, dar eu cand spun cuiva la multi ani, ma gandesc ca oricat de multi ar fi... tot nu-s nesfarsiti :( Adica la multi ani... momentani. Cum adica mai, la multi ani pana vei muri? Of ce prostie, cum suna. N-o sa mai zic nimanui la multi ani, e ca un fel de batjocura. Stii clar ca ala o sa moara si tu faci bancuri cu eternitatea. Si el :))

Cateodata sunt asa fericita sa stiu ca pana la urma tot o sa mor si-o sa aflu eu cum sta treaba de fapt :)))) Adica nu e ca si cum n-o sa inteleg niciodata cine stie ce model din fizica moleculara pentru ca nu m-ar duce capul. Aici chiar o sa aflu pentru ca o sa mor si deci o sa vad clar. Dar daca n-o sa vad nimic, dar se termina si gata?
Chiar de-ar fi asa. Asta nu schimba viata cu nimic. Adica nu-i ca azi n-am iesit in club pentru ca ar urma o viata viitoare. Pur si simplu n-am iesit ca n-am vrut. Deci fie ca se termina cu punct, fie cu virgula, ma comport la fel. Traiesc la fel.

Oricum, suntem atat de prosti. Daca totusi cineva ne-a facut. Cineva in sens de unu mai cu muschi, o entitate. Ca asa, de Univers nu mi-e frica :))) P-asta il fut in gura de nu se vede [saracu, ce-l tot injur. no hai ca acum am glumit, nu te supara], dar daca pur si simplu deasupra noastra e un fel de sef mai mic? Eu ce-i zic aluia, la o adica? Mai ales ca toti stim cum se comporta sefii mai mici, in orice companie.

In ce fel pot eu sa ma mai bucur de vara asta, sa zicem, sau de un program tv, cand eu la un moment dat o sa ma pot bucura de intreg. De tot. Adica asa sper, cel putin. Pai intr-un fel mai mic o sa ma bucur si de vara.

Deci daca atunci cand mor o sa ma prind ca se termina definitiv cu fiinta mea... o sa fiu mai dezamagita decat orice credincios. Cel putin decat aia pe care-i cunosc eu. Si-n fine, tot n-am stabilit ce forma mi-ar conveni. Dar sigur e ca nu vreau sa mor, adica nu de tot-tot.

Cred ca mai bine ma uitam pe pereti si fredonam o melodie. Pot si singura sa-mi imaginez cat sunt de limitata si cum nu e posibil sa inteleg. Lucrurile, adica. De aia nu vad o solutie. Nici pt aici, nici pt eternitate. Mereu ceva nu-mi convine in model. Oricare model. Asta sigur se intampla pentru ca nu vad.

Totusi, e extraordinar cum au reusit sa-i faca pe oameni asa! Sa lupte din rasputeri pentru simpla lor existenţă sărăcăcioasă şi lipsită de orice satisfacţie.

Bai ce chestie, ce fain e cand suntem copii. Habar n-avem ca suntem, atunci doar ne bucuram si ni se pare normal. Ni se pare normal ca lucrurile stau cum stau. Dupa aia, da dracu si intelegem. Cat de cat, ca uite eu... nu inteleg :)) Oricum, tot intelegi. Deci cel mai misto e sa fii copil.

Pacat ca atunci nu esti constient ca esti inconstient.

Deci ma duc. Vai, si cand sa ma duc m-am speriat. Daca ala se referea la existenta ca la... intreaga existenta? Adica the existenta lipsita de orice satisfactie. Nah, scoala-l pe Schopenhauer din morti sa-l intrebi la ce fel de existenta se referea de fapt. Of, numai probleme am. Mai ales psihice :)))

Iarasi am facut varza in insemnarea asta, adica o suta de idei si cinci greseli. Dar ce conteaza, eu stiu la ce ma refer, nu trebuie sa-mi iasa precum o compunere, sa zicem. Stiu eu care de unde le-am scos, la fel ca intr-o camera unde e dezordine si daca faci curat nu mai gasesti nimic :)) Nah, uneori ma gandesc ca daca tot e public, n-ar fi rau sa ma chinui sa fie si... ordonat. Ce naiba am cu ... azi ca mie nu mi plac .....................le. Gata, ajunge.

ham-ham-staff

2009-07-11T03:07:00.006+03:00

Ii tot auzeam pe vecinii mei ca se duc la gradina. Pana mai povesteam cu altii prin fata blocului, gradinarii astia se si intorceau. Eu imi imaginam ca undeva, la marginea orasului, au un teren micut unde cultiva chestii.
De fapt, gradina asta e tocmai in spatele blocului. Acolo unde eu imi trimiteam cainele sa se joace, noaptea cand il scoteam la plimbare. Deci probabil ca amstafful meu le varzuia alora straturile! Hmmm. Maine o sa ma duc sa vad cum sta de fapt treaba. Poate au gardulet sau ceva, desi la cat de exuberant era cainele meu... slabe sanse ca l-ar fi impiedicat un stalpulet si doua sfori. [Cum sa stai undeva de cinci ani si sa nu te duci niciodata in spatele blocului]

Ce fain era cainele meu. Chiar daca mi-a mancat un Diddl :D Era asa fraier ca mine, ditai animalul si ii era frica de pisici. Iar apoi, cand l-am revazut dupa doi ani... ce bucuros a fost si statea doar-doar-doar cu mine, non-stop. Credeam ca n-o sa ma mai recunoasca, mi-a fost un pic chiar teama ca m-ar putea musca :)) Si el saracu mi-a sarit asa pana in cap si numai ca n-a plans de bucurie :P

Mda, atunci aveam doua paturi in camera; il trimiteam sa doarma in celalalt, iar el se supunea. Pana incepeam eu sa visez, ca apoi isi facea aparitia sub plapuma si mi-era prea somn ca sa-l mai cert. Mormaiam doar "nu pe ovare, Pinky!" De parca el ar fi stiut unde-s alea. Oricum, era o ea, nu un el. Dar caine, deci el :)) Mi-i dor de Pinkoasa.

Uneori iubesc animalele mai mult decat... oamenii. Dar se pare ca nu destul, din moment ce nu-i tin langa mine. Pe nicicare.

asa

2009-07-10T02:02:00.004+03:00

Balacindu-mi dintii in apa de gura, zic: oi muri tu si-oi trai! La care mi-am zambit sincer in oglinda. Chiar ca aveam dreptate.
Ce frumos e in locul. Bittersweet, nu frumos. Adica singura forma posibila de frumos. Ah, abia astept!

Si cum s-a speriat cutare. Esti draguta si desteapta si te vreau. Oh, dar ce muzica asculti, not good. NU ASCULT MUZICA. Sunt. Si-s bucuroasa ca sunt. Asa.

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~ asa curge :D

Vai doamne, tot e bine ca mi-am aflat lumea! Cica merci ca m-ai ajutat sa regasesc lumea de negasit. Sunetele mici, mici, mici... cum curg si ele si tot restul. Cum stie sa fie.

later edit: Ala chiar a zis ca Anna arata ca un monstru :o Cica iti respect gusturile, dar aia arata ca un monstru. Acum imi vine sa rad. Ca poate chiar asa si e, numai ca eu nu mai reusesc sa vad. Ca atunci cand umbli cu un barbat urat - adica nu l-ar lua nimeni pe coperta de revista - dar tu-l vezi frumos. In fine. F bine, sa semene cu un monstru. Macar ea doar seamana. Unii oameni chiar sunt :D
Dar nu asta, ci altceva. Ca si-a cerut scuze inainte. Eu nu suport ca cineva sa faca pipi pe mine la modul politicos. Adica stii, da-te putin mai la dreapta ca sa nu te stropesc si pe fusta. Doar pe pantofi. Daca era roman, ar fi zis direct: cine-i mah distrusa asta? Sau ceva de genul. Dar pentru ca ei sunt straini dinaia prefacuti... a trebuit sa-si pregateasca terenul. Nu inteleg de ce nu incetez cu subiectul, 99% dintre oameni vor spune despre Anna ca seamana cu un monstrulet.
Cred ca eu sper ca intr-o zi cineva sa o auda de la mine si sa spuna wow. Dar n-o sa se intample. Si-n fine, nu-mi pasa, vreau pur si simplu sa nu mai zica nimeni ca e monstrulet. Eu o iubesc. Mi se pare mai frumoasa decat... multe altele. [toate? hai mno sa nu sarim herghelia, ca mai sta si Angelina la coada]
N-o sa mai arat nimanui. Ce ascult eu, ce citesc. O sa spun pur si simplu ca-mi place formatia Coldplay si citesc Cehov. Atat. Iar daca vor insista, o sa incep sa dansez ca "monstruletul" si-o sa dau asa din ochi, hihihi :D

Vai, a doua noapte nedormita. Si zi, logic.

post scris la plans, eventual o sa l sterg

2009-07-09T20:02:00.007+03:00

Universule, tu cand mai vrei alta data sa-ti exprimi sinele sau ce dracu ai incercat sa faci, te rog sa i te adresezi ma-tii, poate dansa are chef de asemenea experimente.

Eu NU, si iti reamintesc inca o data ca poti sa ma faci sa sufar de moarte, poti sa fii indiferent sau cum coada ta doresti, eu pur si simplu TE FUT IN GURA. Si daca incerci sa-mi induci pareri de rau pe tema asta, ti-o mai iei o data.

Cu rahatul tau de lume ratata. Impertinentule, nesimtitule si degeabaule! Esti tot si degeaba, intelegi? Du-te, dispari.

Esti ca o femeie dinaia care e imbracata chic, parfumata subtil, vb limbi straine si e destul de culta; mai sa-ti vina sa o numesti doamna, si cand colo ea e o simpla tarfa de lux. Asa tu, cu chestiile astea facute sa ma duca pe mine de nas, gen valuri, soare, cer senin, adieri de vant. Marsh cu trucurile tale ieftine, te cunosc eu si altfel.

Din cauza ta e totul, nu din a mea, nu mai incerca sa ma faci sa ma simt vinovata. Esti un tarf de univers, de aia cred ca si-ti place sa ma faci sa te tot fut in gura, over and over again over your face!

Da, pana la urma normal tot la tine o sa vin plangand, dar stai ca inca nu-i urma!!! Deocamdata plang ca esti tu un Univers incapabil si sper sa te futa in gura Nimicul si eu sa fiu acolo sa rad de tine sa-ti zic no, asta e, inghite si rabda sau eventual roaga-te. Boule mic. Si acuma si pun melo de la MJ ca sa te oftici tu, cand credeai ca au terminat omii sa-l planga pe ala si sa LI SE RUPA de tine, iaca hop ca abia incep eu, mwuahahahah!!!

uu-uu u-u-u-u u-u-u-u uuuuh!

Acum ma duc in parculet ca-mi aduce prietena mea tort :( cica poate imi trece plansul. Saveeeee meeee, yeaaaah. Love me and feed me.

nu cunosc pe nimeni Calota

2009-07-08T23:27:00.004+03:00

Fac rezumat de insemnare, ca sa nu-i mai obosesc ochii treispeului :D

*

Ce bine era daca respectiva cruce ar fi fost intr-adevar o cruce dintr-un material - fier, lemn, plastic, piatra - si trebuia carata in spate! Da, crucea aia pe care o pomenesc toti si te invita sa o duci pana la capat. Pai eu, dupa atatea ore de triceps, biceps, spate... oho, ce bine m-as fi descurcat. Fluieram carand la cruce, as fi mers in pasi de dans si poate chiar as fi facut ceva coregrafie. Hei, toata lumea sa-si ridice crucea, doua la stanga, trei la dreapta, acum aruncati-le in aer si aplaudati in ritmul urmator: dee-dee-da, ha! Bravo Timisoara, sunteti un public minunat!

Dar nu. Crucea e atat de invizibila, mai ca-ti vine sa crezi ca tu nici n-ai asa ceva. Uneori trec ani de zile si nu se intampla nimic prin care sa-ti aduci aminte de subiectul asta. Ce cruce, domnule, nu vezi ca noi avem aripi?!? Pana intr-o zi. Dar hai sa fim seriosi, in general se intampla noaptea. Deci pana intr-o noapte, cand o simti. Cum reuseste chestia aia sa prinda contur? Ah, e suficient un gest, un cuvant, o usa, o groapa sau un gand pentru ca ea sa devina atat de reala.

E ceva imens de greu si nici macar in afara ta, ci in tine. Pana te depaseste si te acopera, te sufoca. Apoi trebuie sa te imbraci si sa pleci la serviciu. Pe strazi, nimeni nu pare ca ar observa ceva ciudat la tine. Uneori ei iti vor da buna ziua si chiar iti vor zambi. Iar tu, mirat peste masura, n-ai decat sa le raspunzi. Sigur, pe unii ii vei considera mai apropiati, mai destepti, mai altfel; lor le vei face un semn discret: uite-o... Dar nici ei nu vor vedea nimic. Unde? Si daca nicaieri, atunci vor intreba de ce.

Zece ani de le-ai povesti si tot n-ar intelege.

N-ai decat sa taci, sa le urezi tot ziua buna si sa te grabesti. Era sa n-ajungi la timp. Futu-ti crucea ma-tii, de exemplu. Sau poate ca ai un sef intelegator care nu se leaga de crucea nimanui. Mai ales ca nici n-o vede.

Dar ce, tu o vezi? De asta iti vine uneori sa te duci in fata unei oglinzi, sa tragi de fermoarul de pe burta si sa te uiti curios. Apoi nu-i nici un fermoar, am verificat eu. Macar la radiografie, sa incercam la radiografie! N-ai domnule nici pe dracu, vezi-ti de treaba. Uite un os, uite un muschi, uite un organ. Clar, n-ai nimic in plus sau in minus, esti paranoic.

Dar ma doare asa rau.

Ah, se poate ca aceasta cruce sa fie localizata in cap, mai precis in fundul kreerilor. Ca de aici si vorba "iar gandesti cu curul". La asta cred ca se refera. Ca daca ai gandi doar cu coastele, cu picioarele, cu splina, ce minunat ar fi totul! Verde, soare, bucurie, valuri, dulce. Daca va tota mananca sa ganditi cu fundul... kreerilor, asta e! Sa suferiti, zic.

Imi vine sa bag mana in foc si sa zic sigur ca acea cruce se afla in kreeri, pentru ca dupa ce-si face simtita prezenta, peste niste ore neaparat incepe sa te doara capul. In special capul. Dar nu numai.

Deci cand suferi te doare sufletul care e in kreeri.

Nu, nu e bine asa, e altfel. Apoi fie cum o fi, nu e bine oricum. Nimic nu e bine. De ce? Am zis ca e rezumat de insemnare, si zece ani de-as povesti, tot nu s-ar vedea... buna seara, asadar!

"Mergeam pe drum. Era luna, asa, toamna.
Si mă ajunge din urma si trece pe langa mine
Un cerc.
O tuturiga mare de fier. Un cerc
Care mergea singur pe linie.
M-am uitat în urma: I-o fi aruncat cineva?
L-o fi dat de-a tuturiga
Nimeni...
Si, la urma, cine se-l azvarle,
Ca era mare si greu - ca o sina de roata
de car.

Mă uit inainte; cercul isi vedea de cale.
Se-nvartea repede, repede si facea praf.
Tocmai atunci vine al lui Calota, de la deal
- Il vazusi, mă?
- Il vazui. Si incepe să se-nchine.
Ce-o fi cu el, de la ce butie o fi scapat,
Numai Spanu, mai are butii de vin asa de mari,
Pleca si se varsa putina...
Ne miram noi asa si ne dam cu parerea,
Asta al lui Calota se facuse alb, il cam
speriase

Dracovenia,
Si mai apare si Gligorie.
- Il vazusi, mă?
- Nu-l vazui. Ce să vad?
- Cercul?
- Care cerc?
Ghita al lui Calota s-a aplecat si i-a aratat
Urma în tarana. Lasase o urma ca de roata
de car.
-E, cate urme de roti nu sunt pe drum!

Cercul a trecut, asa, valantoace, prin tot
satul.
Unii iI vedeau, altii nu.
Asa, cam din trei, pe langa care trecea,
Doi iI vedeau, unul nu...
Stand noi asa, auzim iar Vuuuu - vuu! Uuu!
Uuu!
Cam cum face o vuva mare...
Si vedem nori de praf...
- Dati-va la o parse, ca vine... Se-ntoarce...
Venea cercul de la deal, parca se inrosise putin
De-atata alergat, de-atata inspectie în
Comuna Bulzesti...

Venea dinspre Pradatorul, trecuse ozaca
prin Fratila
L-am apucat de mana pe Gligorie:
- Il vezi, mă?
- Ce să vad?
- Cercul
- Care cerc?
- Asta de trece acum pe langa noi?
Tu n-auzi ca se cutremura pamantul, vuieste,
scoate praf...
- Nu trece nimic. N-aud nimic. Nu vad nimic.

Cercul s-a apropiat... i-am luat seama: să fi zis
Ca e roata de cabrioleta? nu, ca n-avea spite...
Si prea lumina... E asa ca o aoreola de sfant...
Ca si când capul vreunui sfant s-ar fi rostogolit
în praf
Si aoreola lui il poarta ca o sina...
Si-l imbraca în stralucire...
Mergea vajaind... Si se infierbantase de-atata
invartit,
Scotea scantei, când se atingea de cate
o piatra.
Prin Seculesti, acum era aici la Gura Racului
si precis
Voia să meargă ,si-n Natarai la vale...

M-am dat mai aproape si i-am simtit damful:
mirosea a
Rotund perfect. A geometrie... a spuma
de geometrie,
Adica esenta esentelor...
Am cazut în genunchi,
Asa de usor si de delicat atingea pamantul
Plin de gloduri, al satului.
Ba, calca prin Bulzesti, parca-ar fi mers
Pe luna, tu-i mama masii!
Mă trecusera fiorii si aproape să-mi dea
lacrimile
De atata cinste si minune.

- E, acum iI vazusi? L-am mai intrebat odata
Pe Gligorie, care-si scotea pamantul
de sub unghii
Cu un chibrit.
- Ce să vad?
- Cercul.
- Care cerc?
- Atunci... du-te unde plecasi, ba orbetule!
Ca eu n-am ce discuta cu astia, care nu vad
decât
Ce le arata muierea!
- Hai, mă, iI trag pe-al lui Calota...
Avusei noroc mare cu tine,
Ca fusesi aici... ca altfel,
Ne-ar fi povestit cercul în toata lumea,
Ce orbeti sunt în comuna asta.

Povestea cu cercul de foc, venit în inspectie
A circulat mult la noi, din gura în gura.
N-a reusit s-o stinga nici razboiul al doilea,
Abia mai tarziu, cu prefacerile, a trecut
pe planul doi

Si, pana la urma, au biruit ai care nu-l
vazusera."

E din fier, cred.

cum ati reusit sa ma enervati

2009-07-08T16:41:00.003+03:00

No bine, in sfarsit mi-a scazut traficul si au ramas doar aia adevarati :)) Deci sa continuam, hihi.

*

Desi in ultimul secol am locuit doar in blocul asta, abia in iunie 2009 am apucat sa-mi cunosc vecinii. Multi dintre ei au intrat in somaj [Alcatel business etc] si acum au timp sa o arda aiurea pe afara. Vecinii mei sunt foarte distractivi, unii chiar stiu sa sa dea pe role si putem organiza intreceri. Cine pierde, plateste intretinerea la tot etajul.
Ce chestie, abia acum realizeaza si ei ce faina ar fi viata daca n-ar trebui sa lucreze. Cum eu sunt o persoana minunata by default, Universul m-a ferit de replica "esti concediata", dar asta pentru ca ma bucuram de viata inca dinainte de criza si nu lucram prea mult... nici platita!
Nah, ma mai bucur o luna-doua de compania acestor tineri, banuiesc ca apoi li se vor termina rezervele si vor pleca inapoi la sat. O sa sufar cat o sa sufar, dupa care voi inchiria cel mai misto apartament ramas liber in urma lor.

A propos de mutat, mi-au propus prietenii sa stau cu ei. Gasisera o super mansarda, mare si frumos amenajata. Prea frumos amenajata. Adica scumpa. Dar daca imparteam cheltuielile, nah, rezulta ca ne descurcam. Intai am zis eu ca bine, fie. Dupa care kreerul a inceput sa faca scenarii.
Eu mergand sa fac piatza, cand dintr-o data ma agata sapte negrotei inalti si dotati. Cu muschi. Evident, ce sa fac cu ei altceva decat sa-i aduc acasa. Unde acasa... ar fi fost prietenii mei. Tipa ar fi tocat patrunjelul pentru supa care tocmai fierbea pe aragaz. Tipul ar fi fost cu masina de gaurit in mana, incercand sa monteze un raft. Si eu intrand entuziasmata in casa, cu negroteii dupa mine!...

Sau bine, sa zicem ca m-ar fi agatat doar UN negru. Da, dar el ar fi stiut sa presteze cat sapte, deci tot aia. Prietenii mei incercand sa doarma, incercand sa se relaxeze, incercand sa se uite la televizor. Nimic din toate astea, pentru ca eu si negrul... am fi ocupat baia pentru infinitele dusuri pe care trebuia sa le facem. Si-am fi ocupat si aerul. Cu zgomotele interminabile. Ori eu tin la prietenii mei si nu vreau sa-i umilesc chiar asa pe fatza. Ce viata ar mai fi putut avea ei dupa ce ar fi auzit cu urechile lor cata VIATA au altii?!?

Mama era singura fericita ca m-as muta. Imediat s-a gandit ca n-o sa mai pot face crize la telefon, de rusine ca ma aud aia. Voia chiar sa-mi trimita bani ca sa imi pot duce catrafusele cat mai repede! Dar nu nu, asta e una dintre bucuriile vietii mele, sa ma cert cu mama la telefon, sa-i inchid in nas si apoi sa ma pun pe gresia din bucatarie si sa plang. Mult. Ca uite cum nu ma sustine nimeni din familie. Mai ales cand incep cu discursul ca viata e o porcarie inutila si ar fi indicat sa ne sinucidem. Da, nimeni nu ma sustine, ce sa spun...

Dupa care mi-am imaginat frigiderul. In care eu as baga somonul cumparat din munca mea. Si pe care nu l-as mai gasi a doua zi, ca ar spune prietenii ah, stii, am avut musafiri si noi nu mai aveam parizer, deci am preparat chestia aia a ta. CHESTIA AIA A MEA MAI SCUMPA DE ZECE ORI DECAT PARIZERUL VOSTRU?!? Sau chiar si fara musafiri, iarna eu imi cumpar legume. Care zici ca-s aduse numai din Gradina Ursului, asa de mult costa. Si prietenii ar fi zis ia uite, noi am facut tocana de cartofi, ce bine ar merge o salata langa. Hai sa luam doua rosii, cinci castraveti, ca doar ce mare chestie...

Sau sucurile. Ca ei beau Cola si eu beau Pfanner, in special de fructe de padure. Vezi ca ti-am baut pfanneru', dar poti si tu sa iei cola de la noi. Eh ce facem, troc in defavoarea mea, sau cum?

Dupa toate astea, tot eu as fi fost aia deprimata. Ca fut banii pe porcarii si ei stiu sa-si administreze veniturile si-si cumpara multe masini. Stomacul meu n-are oglinda... Deci nu. N-am putut sa ma mut cu prietenii mei, desi am vrut. Toate scenariile astea mi-au venit in cap, degeaba incercam sa le anulez cu puterea ratiunii. Ei au bani mai multi decat tine, nu-ti vor hali mancarea, ei sunt de treaba si nu-ti vor contoriza eventualii amanti, ei sunt persoane intelegatoare si nu vor face ochii mari cand te vor auzi tipand, cate sanse sunt sa te agate sapte negrotei, fii serioasa samd samd. DEGEABA. N-am putut. Era o casa frumoasa, erau conditii, as fi iesit in castig si la bani... but no tks. Viata mea personala e viata mea personala. Nu am de gand ca dintr-o data sa fie publica. In afara de cand aleg eu sa fie asa, de exemplu acum :))

Problema e ca a trecut o saptamana si nu m-a agatat nici un negru.

Ca tot am inceput subiectul asta, mi-am adus aminte. Cat de ipocriti puteti fi? Se pare ca mai mult chiar si decat mine! Chestie aproape imposibila, pentru ca eu sunt extrem de ipocrita. Dar bine ca uneori ma mai intrec altii. Stie toata lumea de faza cu Cabral, cum unu a pomenit de ciori, altul a ras de gluma si cateva sute au inceput sa planga. Dintre toti astia care brusc s-au trezit sa solidarizeze cu omii de culoare [misto culoare, mmm], stiu eu pe cel putin unul care injura tiganii cu fiecare ocazie. Adica tiganii sunt de cacat, ar merita eventual sa moara mai repede decat scrie in prospectul lor, DAR unii nu-s asa colorati, deci sa-i pupam in cur. Culmea, aia necolorati sunt celebritati, gen Cabral. Cu care n-am nimic, nu-i urmaresc emisiunea, nu-l cunosc, DAR mi s-a facut un pic rau cand i-am citit insemnarea. Patetica.

Stie toata lumea ca eu am avut o relatie lunga si dezinteresata cu un negru frumos. Pai daca ma apucam sa fac insemnari pentru sutele de dati in care imi auzeam vorbe naspa pe strada, pentru zecile de seri in care am fost dati jos din taxiul chemat pe motiv ca ala nu cara negru nici platit dublu etc etc... aveam deja retea de bloguri! Adica hai totusi sa fim seriosi. Toata lumea stie ca unii fac glume pe seama negrilor, a moldovenilor, a oltenilor, a blondelor samd. Inclusiv voi faceti! Nu poti veni sa faci pe victima de fiecare data. Chiar nu. E ca si cum cand eu eram foarte grasa [ce bine ca nu mai sunt, huh] as fi plans zilnic pe blog ca uite ce nesimtit sunteti, in loc sa priviti in sufletul meu va uitati doar la curul cel imens. Si sa o bag pe mama la inaintare ca m-a nascut cu probleme la glanda.

Ba frate, negrul cu care am fost eu nu statea sa se smiorcaie. Comenta cineva, foarte bine. Il dadea doi pumni, il tinea cu capul in wc si ne continuam fericiti seara. NU vii sa te plangi pentru chestii d-astea. In vecii vecilor oamenii vor rade unii de altii pe diferite teme [asta faceti si voi, la randul vostru!!!], obisnuiti-va! Nu faci o drama dintr-o chestie care se intampla de secole... Inteleg perfect ca l-a deranjat faza, putea doar sa scrie acolo la el ca aia doi sunt niste cretini si gata. Cand insa incepi cu familia, cu istoria, cu toate... deja e autovictimizare si exagerare si nu-s de acord. DAR pe el tot il pot scuza, s-o fi saturat omul de toti dobitocii, i-a ajuns peste cap si gata. Pe comentatori nu-i pot scuza. Cand ii injurati pe tigani, cum e? Atunci e bine? Aia n-au copii? Aia au vina ca s-au nascut asa si traiesc aici? Cand va pisati pe fanii unor echipe de fotbal, cum e? Aia n-au copii? Cand Mihaela Radulescu si-a bagat la inaintare baiatul, ati fost foarte dezgustati de gest. Cica ce vine asta sa ne provoace mila cu fiu-su. Acum nah... de ce ar fi diferit? Pentru ca sunteti voi ipocriti, de aia.

La mine n-au venit 600 de persoane sa-mi scrie comentarii lacrimogene cand am avut comentarii in care eram facuta in toate felurile pentru ca iubesc un negru. Evident, linkurile care pleaca de la mine nu conteaza, ca-s prea putine clickuri.. dar Cabral, nah... Ok, cred ca s-a inteles ce vreau sa zic. Data viitoare cand mai vorbiti de tigani fara sa-i cunoasteti, aduceti-va aminte de faza asta. E foarte interesant cum noi ne permitem sa-i injuram pe toti, dar asteptam ca inapoi sa ni se intoarca doar urari de bine. Duminica va apuca si pe voi sa intelegeti ca diferentele nu-s atat de esentiale... in restul saptamanii contati doar voi si familia voastra. Helaaaaas!

Asa, acum sa trec la faza cu Raduleasca. Unul dupa altul curg articolele cum ca aia e de fapt o simpla tarfa, ca noroc de barbatii cu care a umblat ca altfel la ora asta ar fi muls vaci prin Moldova si alte chestii. Se poate ca fix asa ar fi fost, dar doresc sa-mi explicati si mie DE CE ea e mai curva decat prietenele voastre? Pe bune, sunt convinsa ca daca tocmai aveti o relatie cu o tipa de 33 de ani, ea s-a culcat cu cel putin trei barbati pana acum [daca nu, va plang de mila :))]
Sigur, diferenta e ca cei trei din viata lor au fost niste oameni comuni, cu joburi normale si-n urma despartirilor ele au ramas cu niste felicitari de Vday si trei trandafiri presati intr-o carte. Eventual si cu cartea.
Problema e ca altii raman cu chestii mai importante in urma relatiilor din trecut. O vila, o piscina, o masina, o imagine. Racaie rau, asa-i? Cum tu sa n-ai nimic si altele sa aiba o groaza de chestii? Ce, aia dadea din cur mai bine? Sa aruncam deci cu pietrele! Cat mai multe si cat mai grele. Interminabilele discutii despre avantajele de a umbla cu barbati bogati. Si cum toate care-s de brat cu ei sunt musai tarfe proaste.
Prostii nu sunt altii decat voi, care aveti impresia ca aia sunt facuti de femei. Istetilor, daca voi aveti 20 de milioane de lei salariu pe luna si de ziua aleia cu care impartiti patul va permiteti sa-i faceti un cadou de 2 milioane, aflati ca altul, care are o avere de 20 de milioane de euro, isi permite sa-i faca un cadou de cateva mii de euro. Suna logic, asa-i?!? Eu nu-mi inchipui pe ce lume traiti voi, dar cred ca singura problema e ca n-ati cunoscut niciodata oameni cu bani. Aia nu stau sa se gandeasca dupa aia ca vai, uite cat au risipit pe curul uneia. La fel cum nici voi nu va ganditi ca ati platit biletele la film! Dar nah, ciuda e mare.

Fac pariu ca daca toti ati avea -incepand de maine- vreo doua-trei milioane in cont, putin v-ar mai pasa de viata altora. Ne intereseaza doar pentru ca nu suntem noi multumiti cu ale noastre. Simplu. Referitor la relatii si avantajele care curg de pe urma astora, iar sunteti ipocriti. Pai daca stiti de-un job fain, il dati la ziar sau va anuntati mai intai prietenii, rudele si fufele? Dar, din nou, alea-s joburi comune si nu va trage nimeni pe roata ca ati dat avantaj cunoscutilor. Daca vorbim de bani multi, gata, s-a terminat bunavointa.

Si bineinteles ca eu ma enervez de mor pe temele astea. Mai ar fi si cu Michael Jackson si cu multe altele, dar zic ca ajunge pt insemnarea asta. Si-asa nu schimb eu nimic, dar cu ocazia asta mi-am mai facut cinci inamici :)) So what?

Eu imi iubesc aproapele. Dar numai de departe, altfel mi-e imposibil. Procedez la fel si cu mine, stati linistiti. Si-n ultimul rand: faptul ca ne citim blogurile unii altora nu inseamna ca suntem prieteni.

Acum m-am asigurat ca voi ramane cu trei cititori si pot sa ma joc de voie p-aici. Suuuuper!

.

2009-06-02T16:19:00.002+03:00

Nu voi mai posta nici aici, nici pe Stela. Merci ca v-ati pierdut vremea citindu-mi taNpeniile. Bye!

pt aia cu mintea cam frigida

2009-06-01T10:50:00.005+03:00

Inca o chestie, daca tot scriu azi pe blog. Am observat ca atunci cand o tipa e nervoasa, se gasesc cel putin zece binevoitori care sa o anunte ca n-a facut destul sex in ultima vreme, si de aia...

Sigur, in loc sa ma enervez ca programatorii nu-mi pun fisierele acolo unde le e locul, ar trebui sa fac sex. In loc sa-i comentez adminului de la bloc ca ne baga metri cubi de apa din burta lui, ar trebui sa fac sex. In loc sa ma scarbesc de politicienii din Romania, ar trebui sa fac sex. Samd.

Idiotilor, taNpeniile pe care le faceti voi si care ma scot din sarite n-au absolut nici o legatura cu cantitatea [calitatea] de sex de care am eu parte. Si probabil ca asta e valabil pentru mai multe persoane de sex feminin, nu doar pentru mine. Daca voua vi se rezolva toate problemele doar pentru ca f*teti, felicitari, dar nu suntem neaparat in aceeasi barca.

Recunosc ca-n ultima vreme n-am prea mai primit replica asta, dar mi s-a mai intamplat. Urmatoarea data cand un istet va avea tupeul sa presupuna ca nu mi-o trage destul presupusul meu partener [ca poate eu am mai multi, de exemplu], ei bine, o sa-l rog pe acela sa se duca la desteptul constatator si sa i-o bage in fund timp de o ora, ca sa-i demonstreze ca poate. Atat cu mine, cat si cu el. Glumesc.

Dar pe bune, cand iti zice un impertinent asa ceva, ce-ai puteai sa-i raspunzi?!? Sa te apuci sa-i faci lista poftim, uite cand si cum si cat am facut sex, deci ce zici, e destul sau crezi ca nervii sunt totusi justificati? Mai dar voi chiar sunteti idioti!

De fapt, daca cineva o sa-mi mai bage vreodata replica asta stupida, pur si simplu o sa-i f*t o palma. Si-apoi o sa continuam discutia ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat. Nu ma intereseza cine e, poate sa fie si ministrul universului.

Am inteles ca-n ultima vreme toti vorbesc despre orice mai putin despre cat au salariul, subiectul asta e buhuhuhu, e de la dracu, dar eu pot sa spun oricand cat am salariul, in schimb n-o sa recunosc cand si cum si cat... S-a inteles?

Da, stiu, am scris o insemnare nervoasa pentru ca precis azi noapte n-am facut destul sex, corect? :))) Vai, cred ca astora le voi dori sa aiba parte toata viata DOAR de sex si de nimic altceva pe langa, hehe. Dar acum sa plec in oras la cafea, sa nu cumva sa fie viata mea altceva decat o suma de iesiri la cafele.

Cand o sa ma urc in masina la asta de vine sa ma ia o sa-i tip baaaa da' tu iar n-ai facut sex ca uite in ce hal ai parcat. Asa, ca si el cred ca mi-a servit porcaria mai demult, cand avea tupeu. Mbine, pa.

e trecut de 7

2009-06-01T07:17:00.006+03:00

De doua ore n-am auzit pe nimeni sa plece la serviciu. Dar nu, nu m-am gandit cum ar fi ca nimeni-nimeni sa nu se mai duca la serviciu. De fapt nu ma mai intereseaza miscarile astea in masa. Sabotarea universului sau a societatii; pur si simplu nu va avea loc. Asa cum multe altele nu vor avea loc pentru ca tot locul e deja ocupat.

Poate ca dreptate au cei care pur si simplu traiesc precum vitele. Si-n fine, toti omii pur si simplu doar traiesc. Ce diferenta e ca la coada de la lumina [unde eu iar n-am ajuns de ceva vreme] 90% dintre ei se gandesc la alegeri, la capra vecinului sau la reducerea de la Nike, pe cand 10% se gandesc la inutilitatea lumii, adica a existentei. Nici o diferenta, factura trebuie platita si atata tot.

Si eu fac asta, dar macar imi dau seama cat de penibila e actiunea; ma comport la fel dar ii desconsider pe cei care iau in serios; refuz sa ma interesez de politica dar totusi respect niste legi samd samd samd toate declaratiile astea ca si frectia la piciorul de lemn.

Viata interioara si viata exterioara. Ce sa spun. Stiti, eu doar par ca fac parte din turma, in realitate nu sunt asa; unde realitatea e imaginatia ta :)) Exact din turma facem toti parte, nu e nici o iesire.

Nu te deranjeaza ca lucrezi 12 ore? l-am intrebat. Si ce-ai vrea sa fac altceva, sa ma uit la televizor?
Sa citesti, sa asculti muzica, sa meditezi, sa te plimbi, de exemplu. Dar el avea dreptate, putea sa raspunda de la inceput: si ce-ai vrea sa fac altceva, sa meditez? Absolut orice altceva faci e tot aia. Cu ce e mai smecher Schopenhauer decat vecinul meu de la etajul trei?
Sigur, Schopenhauer si-a permis sa se gandeasca toata viata la diverse chestii, ca pe el il durea in cur de concret; taica-sau i-a pregatit ditai averea si deci el putea sa se flendure prin lume si sa creasca in viata cea interioara. Dar, culmea, Schopenhauer lua zilnic, timp de cateva ore, pranzul la restaurant. Manca si bea in voie, sa-i tihneasca. Si apoi isi plimba pudelul. Nu-i asa ca e dragut?!? Nu pudelul, ci modul respectiv de viata.

Daca as intreba acum pe cine alegeti dintr-un tigan lingurar si Schopenhauer, cei mai multi dintre voi v-ati uda intelectual la al doilea. Pai sigur, ce mare om, ce gandire, ce profunzime! Dar asta pentru ca ati avut norocul sa nu fiti sora lui, careia i-a dat cu flit de cele mai multe ori. Cum ar fi ca toate rudele si toti prietenii vostri sa fie extraordinar de adanciti in metafizica, foarte elevati spiritual samd dar cand ar fi vorba sa va cumpere o aspirina de la farmacie s-ar da loviti? Cum ar fi cand, mai direct, mai pe ocolite, v-ar spune sa-i scutiti de prezenta voastra ca ei traiesc dupa alte reguli si sigur nu intrati in aria lor de interes?

Pai va zic eu, trebuia sa-l alegeti pe tigan, ca aia de teapa lui se duc cate zece cand e unul internat la Judetean. I-am vazut eu cu ochii mei, nu vorbesc prostii. Dar o ceata de filozofi cautand un vecin gripat n-am vazut, numai ca eu am miopie, poate sa fie si din cauza asta.

Ah, sa ma iau si de aia care declara ca stau si scriu zece ore pe zi, inclusiv in weekend. Si vai, au vandut o carte in zece mii de exemplare, ce mare realizare. Ce viata fantastica o mai fi si aia sa stai la birou sa aberezi si sa inventezi personaje, in loc sa te duci dracului in lume sa fii tu insati personajul. Inteleg ideea, si pe mine ma deranjeaza ca pot trai o singura poveste, dar o suta de carti de-ati scrie, tot nu le veti trai pe toate, imi pare rau sa va dezamagesc. Ba mai mult, o veti cam rata si pe aia singura...

Dar nu-i problema, nu ma deranjeaza scriitorii, ar fi culmea! Ma deranjeaza insa superioritatea lor. Impresia ca au facut ceva durabil, ca vor lasa ceva in urma. Ne nastem, incepe sa ne fie frica si apoi murim. ASTA E TOT. Cred ca incep sa-i respect mai mult pe aia care, repet, traiesc precum vitele. Macar aia n-au figuri in cap, nu-si inchipuie ca reprezinta mai mult decat un suflet impovarat de un cadavru. Dar astia, astia-ceilalati, vai doamne ce-i in capul lor. Cum au ei senzatia ca au prins sensurile, ca traiesc numai cu esente tari si tot restul aperitivului select.

Noi nu suntem dobitoci, spun ei. De-ar fi asa, la ce va ajuta, intreb eu? Te pomenesti ca o fi mai fain sa traiesti fiecare minut cu constiinta mortii in minte, cu senzatia de inutil si efemer si alte puli in cur.

Am impresia ca deja devine o virtute sa fii nefericit. Ca doar cu cat gandesti mai mult, cu cat vezi mai mult, cu cat simti mai exagerat, cu atat esti mai nefericit. Ori l-ati vazut cumva pe Iisus sau pe Buddha zburdand de fericire cu tava de KFC in mana, urmand sesiunea de shopping prin mall?
Dar sa lasam lumea asta, noi ne pregatim pentru aia viitoare. De aia vrem sa ajungem ca ei.

Unii viseaza la rai, acolo unde vor fi rasplatiti pentru toate mizeriile indurate aici. Altii la casierita universului care-i va anunta cu zambetul pe buze: felicitari, tocmai ati reusit sa mai achitati cinci datorii karmice. Haideti ca in vreo trei secole reusiti dvs sa le platiti pe toate. Dupa ce trec acele secole, te faci una cu universul, adica te intorci la sursa.
Unde, futu-te-n gura sa te fut de univers, puteai sa-i lasi de la inceput, nu sa-i trimiti pe saracii oameni sa experimenteze diverse ca te plictiseai tu doar fiintand.

Sincer, nu ma mai intereseaza nici care varianta e adevarata. Vreau sa zic variantele celeilalte lumi. Toate dintre ele sunt nesimtiri de-ale universului. Toate. Dar bineinteles, sa urmam aceeasi logica dupa care eu inca o iubesc pe muma, chiar daca mi-a "nenorocit" viata obligandu-ma sa fac o faculta care mie nu-mi place. Sa pastram totusi proportiile, dar ideea e asemanatoare. Asa cum eu nu pot sa o urasc, asa nici omii nu-l pot uri pe jegul de univers. Isi inchipuie ca toate sunt cum sunt, dar dincolo de ele troneaza marea iubire a sursei pentru ei.

Dar chiar va e imposibil sa credeti ca "aluia" i se rupe de voi?

Si vine Marcus Aurelius sa ma certe ca vezi doamne nu-mi vad lungul nasului si cer prea mult. Cum imi permit eu, fiinta netrebnica, sa vreau eternitatea?
"Nu exista o alta viata si noi ne vom face iara tarana. Dar si florile campului devin iara praf. Si totusi, ce frumos infloresc ele in scurta lor viata. De aceea si noi trebuie sa inflorim ca dansele. Caci ce fericire poate fi mai mare, pentru noi, decat de a ne simti una cu natura, a carei frumusete nu e decat rasfrangerea in afara a sufletului nostru [...] Nenorocirea noastra e de a ne suprapretui, de a ne crede vrednici de o viata vecinica." Vasile Parvan scriind la teza lui de doctorat.

Deci multora nu li s-a parut imposibil ca aluia i se rupe de noi; diferenta dintre mine si ei este ca eu NU POT sa ma bucur si nici sa ma simt una cu natura. NU imi ajuta asta si nu ma intereseaza. Ce-ar fi sa se simta natura una cu mine si sa devina ea praf si sa raman eu pururea, eh?

Nu, nu ma suprapretuiesc, ba chiar ma dispretuiesc. Dar nu doar pe mine, ci si pe natura o dispretuiesc. Dar mai ales pe jegul de univers [adica natura extinsa], care a fost atat de indiferent sau de nesimtit incat sa permita aparitia lumilor.
In caz ca mai exista inca un univers deasupra universului de care vorbesc eu, ei bine, si pe ala il dispretuiesc. Pe toti, pana la ultimul.

Daca a nu fi nu mai este cu putinta, atunci ma va incanta vidul final. Pana la urma o sa-l ia dracu si pe el univers. ASA SPER. Pacat ca n-o sa fiu acolo sa-i spun dar draga, nu fii trist ca ai trait o suta de mii de milioane de catralioane de ani lumina, acum nu cere sa fii mai mult decat esti, te faci praf si te absoarbe vidul, ce mare chestie? Barem ai inflorit si tu, ca florile :)) Nu te mai intinde mai mult decat ti-e plapuma, acum hai, mori. Sictir. Mars.

N-o sa fiu acolo, deci ii transmit in avans.

Normal, e posibil sa nu se ajunga la nici un vid. Atunci ii transmit sa ma pupe in cur, pe mine, netrebnica fiinta cu pretentii prea mari.

Ma enerveaza toata lumea din cauza ca ii deranjeaza ca la o adica seful se foloseste de ei, statul se foloseste de ei samd, dar NU ii deranjeaza ca universul se foloseste cel mai mult de ei. In totalitate. Asta nu ii scoate din minti, culmea.

Mai o fi ca trebuie sa simt mila pentru el, vai, bietul univers, cum ne-a dat el sansa la viata si noi o risipim comentand aiurea luni dimineata, sau traind gresit. Cum sufera el ca noi suntem prosti. Aham, pupa-ma in cur inca o data. Parca n-as sti ca ti se rupe de cum traim noi. Ca la tine, jegule, nu exista bine si rau, exista doar tot ce e si ce nu e. Deci nu mai incercati sa ma faceti sa cred ca asta e rau pe cand astalalta e bine, din moment ce stiu ca totul e la fel de inutil. Pentru noi e la fel de inutil si gata. Si pentru el la fel, dar universul e si mai ipocrit decat omii, ca inutil neinutil, il intereseaza sa adune... tot a fi ul nostru. Eh sa te fut iar in gura, daca nu-ti pasa, atunci pe mine exclude-ma din socotelile tale. Ignora-ma dupa ce mor, daca tot nu-ti pasa. Ok? Prefa-te ca nu exist.

In fine, hai ca trebuie sa ma apuc de lucru ca taica-meu nu mi-a pregatit viata a la Schopenhauer. Aluia cum i se nazarea ca e nush ce aer in cutare oras, cum isi lua catrafusele si se muta. Eu momentan indur curentul din apartamentul asta futut, o sa fac iar otita, nah. Adica n-o sa fac pentru ca-s prea desteapta :)) sunt superioara bolilor, dar la o adica as putea face. Ah, a venit proprietarul sa-mi spuna ca e cazul sa-mi mareasca putin chiria. Dar pentru ca e criza, nu mi-o mareste asa de mult pe cat ar trebui. Cred ca e cazul sa ma prostituez or something si sa ma mut de urgenta de aici ca deja chiar e exagerat.

De fapt voiam sa zic doar asta: nu mai credeti ca faceti cine stie ce daca aveti preocupari "superioare". Ala care da cu sapa e la fel ca voi, care stati si aberati in carti. Cartoful pe care-l culege toamna ne trebuie la fel de mult ca ideile voastre. De fapt, cartoful ne trebuie mai mult, dar nah... sa nu fiu rea.

Adica degeaba va credeti superiori celor 6 miliarde de biete fiinte, daca in fata universului va ploconiti toata ziua buna ziua. Il doare in cur de voi, trust me. De fapt, faceti ce vreti :)))) In general iluzii, ca doar ce altceva putem sa ne facem.

Concluzie: toata lumea e ipocrita. Dar si universul.

O sa ma gandesc in ce masura imi convine vidul final. Dar maine, azi am treaba. Dap, aia care traiesc precum vitele au dreptate. Ei se scalda la malul ipocriziei, tot e ceva.

PS: nu mai recitesc insemnarea, nu prea imi pasa ce se intelege din ea si nici daca am greseli de ortografie. ca idee, nu-s deprimata si nici ciufuta, am avut un weekend minunat. de fapt toata viata mea e minunata, dar doresc sa-l fut in gura pe univers si n-am alta cale decat blogul, ca altcineva nu ma asculta :)))

viata in sine e un miracol [?!?]

2009-05-29T05:00:00.007+03:00

Cica la mine ca stau sa lucrez in noaptea asta. Aham, am vorbit la telefon in nestire, i-am sunat pe toti cunoscutii din Canada si din State :)) Numa bine cand o sa vada seful factura de la telefon si-o sa se bucure ca m-am interesat de bunastarea afectiva a clientilor nostri! Bai voi astia, ati face bine sa deveniti clienti, ati auzit?
Inainte sa fac eu treaba asta, m-au sunat aproape toti cunoscutii din Romania. Ce mai tura-vura, de la 9 seara pana acum la 5 dimineata am stat pe telefoane. Gata, am socializat destul pentru luna viitoare, sa nu ma mai cautati pana-n iulie.

Ii povesteam lui Brian faza de la Mac, ca mi-au dat aia milkshake de capsuni fara capsuni, si ce-mi vine mie sa-i spun ca, dupa acelasi principiu, toti traim o viata plina de fericire dar fara fericire. Si el nu intelegea cum adica. Dupa cinci minute a inceput sa rada, cica-s nebuna. Apoi... nu stiu eu bine engleza, dar nici mintea lui nu functioneaza cine stie ce.

Nah, de altceva voiam sa scriu: mi-a zis ca odata a fost o furtuna mare pe acolo si pana sa opreasca el masina, l-a azvarlit in apa; un lac ceva, nu stiu. A incercat sa deschida usile dar n-a reusit, apoi a zis God help me si urmatorul lucru pe care il stie e ca s-a trezit in apa, inotand. Dupa ce-au aparut omi, politie etc, cand s-au scufundat acolo cica usile masinii erau inchise si geamurile intacte. Nah, eu am zis ca poate a deschis el usa si apoi presiunea a inchis-o, dar cica nu, ca tocmai din partea ailalta curgea bla bla n-am inteles prea bine ce-mi explica; the point is ca el crede in miracole pentru ca lui atunci chiar asa ceva i s-a intamplat. Nu-si aduce aminte cum a iesit efectiv, dar a iesit. Pe unde... pe nicaieri.

Evident, intrebarea mea e daca voi credeti ca asa ceva ar fi posibil. Ma rog, pana la urma l-am lamurit eu ca n-are rost sa se bazeze pe asta, oricum ajunge in iad pentru ca a facut sex inainte de casatorie, deci miracolul ala, chiar daca i s-a intamplat pe bune, tot nu-l va salva de la chinurile vesnice. Da' totusi, voi credeti ca exista miracole d-astea?

Sau pur si simplu a innebunit el de frica si a uitat ca singur a deschis usa masinii si din inertie a si inchis-o? :D Si mai rau e ca nu-mi dau seama daca ar fi bine [pentru mine] ca fazele astea sa fie reale, adica... am cam pus-o daca... dar la asta ma voi gandi maine! [asta e singurul lucru pe care l-am retinut din Pe aripile vantului, nu mi-a devastat fiinta filmul respectiv, sorry. de fapt, in ultima vreme nimic nu prea-mi mai devasteaza fiinta, toate melodiile sunt simple, filmele sunt penibile, subiectele sunt banale, sistemele filo neinteresante, omii fazi :)) banuiesc ca interiorul meu e asa, ca doar nu s-o fi transformat brusc arta in mizerie, ce naibii. dar lasa ca-mi trece. pana-mi trece il acuz pe Uelbec de... superficialitate! nu stiu ce mi s-a nazarit cu Uelbec, zici ca m-am intors impotriva lui ca Romania in razboaie, dar pe bune ca ceva nu-i in regula la el. nah, cand imi trece starea de negare si nerecunoastere a valorilor o sa-i trimit un mail sa-mi cer scuze]

Inca o chestie administrativa: eu pe blog aberez. Atat! Adica ma bucur sa rad cu voi sau sa pove diverse, dar ma cam sperie cand ziceti ca am scris eu nush ce text cumva sau altcumva. Chiar daca ar fi asa [ prin absurd] mie tot nu-mi convine, ca puneti omi sa citeasca la mine si ce gasesc aia? Pai ce-am mancat eu la cina, cum mi-am omorat tricepsul si alte bazaconii. Nah, nu-i mai trimiteti ca mi-e rusine :P

uratii mei frumosi

2009-05-25T17:43:00.003+03:00

Mie imi cam plac barbatii. Imi plac barbatii pentru ca, asa cum am citit pe un blog, cand sunt prosti sunt mai destepti decat femeile cand sunt proaste.

Imi plac barbatii pentru ca ei simt mai adanc, mai profund, mai... cumva. O suta de mii de lacrimi d-ale femeilor nu cantaresc, in fata mea, cat o privire trista de-a unui barbat. Imi plac barbatii pentru ca, desi par ca vor doar sa manance futa bea, scriu cele mai misto carti, picteaza cele mai misto tablouri si canta cele mai misto melodii!
Imi plac barbatii pentru ca sunt urati, oricat de frumosi ar fi. Ma induioseaza asa mult uratenia lor, si-mi place ca nu se chinuie sa o ascunda: nu se dau cu fond de ten, nu se penseaza, nu-si maresc buzele, nu poarta tocuri ca sa para ca au picioarele mai lungi. Sunt urati si zici ca si-au asumat uratenia, sunt natural urati, ii iubesc pentru asta.

Imi plac atat de mult barbatii incat, daca eram eu barbat, cred ca as fi fost gay. Nu, eu n-as fi putut sa iubesc femeile, pe cuvantul meu.

Imi plac barbatii dimineata, cand ies din dus agatandu-se de un mic prosop, fara sa se gandeasca la faptul ca poate nu le sta bine in el. Imi plac atunci cand desi nu stiu cum trebuie sa se imbrace, totusi se imbraca elegant si asortat. Imi plac camasile lor, imi plac costumele lor, imi plac pantofii lor. Dar imi plac chiar si izmenele lor! Un barbat in sosete si-n izmene, genial, ce imagine adorabila! Hihihi. Imi plac fetzele lor aspre, intepatoare, imi plac mainile lor paroase, imi plac fundurile lor bunoace.
Imi plac barbatii cand merg la frizerie, ei spun luati de aici mai mult si apoi pierdut, nah, doar tundeti, cum ar veni. Si la sfarsit sunt aproape tot timpul multumiti, ei se tund ca si cum ne spalam noi dimineata pe dinti. Se tund, nu fac caz din asta. Stau acolo pe scaun cuminti, doar strang din ochi si pufaie cand li se aseaza un fir de par pe langa nas.

Imi plac barbatii cand danseaza, desi ei sunt din topor, totusi stiu sa faca miscarile potrivite. Imi plac barbatii cand danseaza inlauntrul lor. Imi plac barbatii cand merg la restaurant, imi plac atunci cand citesc din meniu si desi femeile sunt preocupate de diete si alte regimuri, barbatii vor alege intotdeauna cele mai bune chestii. Si vinul potrivit.

Imi plac barbatii ca nu le e frica sa mearga noaptea pana la magazin sa cumpere tigari. Isi vor trage o haina pe ei, niste papuci si se vor duce efectiv. Fara sa-si faca zece scenarii ca se vor intalni cu o haita de caini sau cu cinci teroristi. Fara sa le fie groaza de intuneric. Si-or sa vina inapoi cu tigarile si nu li se va parea ca au cucerit universul pentru atata lucru, desi...

Imi plac barbatii ca stiu sa conduca, pot executa parcari laterale impecabile in timp ce discuta cu tine. Pentru ei nu exista intersectii grele, unde trebuie sa faca toti din masina liniste sa se poata concentra. Imi plac barbatii pentru ca ei nu incep sa planga daca au pana, chiar daca n-au roata de rezerva la indemana. Imi plac barbatii pentru ca-i injura la volan pe alti barbati si lucrul asta suna chiar in regula.

Imi plac barbatii pentru ca oricand vor fi capabili sa dea un pumn in gura unui nenorocit. Nu doar in gandul lor. Si cel mai mult imi plac barbatii pentru ca stiu ce sa spuna asa incat sa nu fie nevoie sa se ajunga la pumni in gura. Imi plac barbatii de la gym pentru ca ei stiu precis ce greutate au ganterele, fara sa scrie pe ele. Imi plac parfumurile barbatilor pentru ca ele intotdeauna dureaza mai mult si miros mai frumos.

Imi plac barbatii pentru ca, spre deosebire de mine, ei sunt capabili sa iubeasca femeile. Uneori ma iubesc tocmai pe mine, asta e de-a dreptul fantastic!!!

Mai am inca o suta de motive, dar va trebui sa vi le spun la ureche, hihihi.

P.S. Imi plac BARBATII, nu baietii taNpiti.

:x :x :x

l'amore che mi chiedi non può finire bene

2009-05-25T14:44:00.005+03:00

Ha, ce-am gasit! O melodie pe care n-o stiam, ce puteam gasi? Doar nu portofelul ala plin de bani si fara acte...

Stiu ca n-are voce fantastica, dar el e dus cu capul si asta imi ajunge. Tin minte cand l-am vazut prima data la TV :))

tot nelinistirea

2009-05-24T02:49:00.008+03:00

Acum trebuie sa dorm, dar ma scoate din sarite ca n-am inteles exact ce-are Pessoa cu iubirea. Mai precis, impotriva ei. De fapt, in ultima jumatate de ora am rezolvat o parte din enigma, dar n-am chef sa ma culc abia dimineata ca sa mai apuc sa citesc.
Culmea e ca prima data mi s-a parut ca n-are nici un fel de dreptate sau suport logic in ce spune el pe tema respectiva, dar acum deja am indoieli. OF. Mai ramane sa ma convinga asta ca iubirea e inutila si chiar ca ma duc naibii :))

Am facut varza cartea, imi pare rau. N-am mai facut asa cu nici o carte. Efectiv am incercuit, subliniat, mazgalit, adaugat pe margini... ca si cum ar fi fost un nenorocit de curs la moneda si credit. In general am pus ! si ? sau } dar oricum am stricat toata cartea, ce sa mai discutam.

Mai vorbeste de sacrilegiul comis impotriva lui Dumnezeu, de exemplu. Trebuie sa inteleg si frica asta de unde ii vine. Ca de mancat in cur sa fie deasupra totului parca il mananca, dar pana la un punct. Vai, daca o sa-l tina aceasta frica pana la capat, eu cred ca o sa si fac o criza de nervi! E importanta treaba, adica putin imi pasa de cei care-l ignora pe Dumnezeu sau nu cred deloc in El, pe mine ma intereseaza aia care vor sa fie in locul Lui sau deasupra, chiar daca acel loc nici nu ar exista. Ideea in sine. Dar pana la urma toti se caca pe ei de frica. Si nu prezinta un eventual model. Sa ma duc la dracu sa-l aflu, nu? Ca doar el l-a si aplicat :)) Pe model, zic. Nah, nu stiu sa explic ce vreau sa gasesc, anywayz.

Si rad ca proasta cand il citesc. Adica si rad, dar iar cred ca nu e bine, probabil ca ma amuza niste faze care n-ar mai amuza pe nimeni. De exemplu: "Am zarit adineauri, in vitrina unui magazin de jucarii, cateva obiecte care sugereaza exact intelesul unor asemenea expresii. Am vazut etalate, pe niste imitatii de farfurii, niste imitatii de alimente pentru masa unor papusi." Ma rog, n-am chef sa transcriu tot pasajul, stiu eu ce mi s-a parut comic.

Mai ceva: "La ora actuala, lumea le apartine doar imbecililor, celor lipsiti de suflet si agitatilor. Iti asiguri astazi dreptul de a trai si a reusi aproape prin aceleasi metode cu care iti cucereai dreptul de a fi internat la azil: incapacitatea de a gandi, amoralitatea, supraexcitarea." La asta n-am nici o intrebare, doar eram de acord.

Oricum nu inteleg de ce am aprins calculatorul ca sa notez toate astea.

la asta chiar n-am titlu

2009-05-23T20:00:00.006+03:00

E fix. Opt fix si fix un rahat. O sa fie la fel si la noua, si la zece. Apoi sper sa adorm, chiar daca visez ca sare un urs imens pe mami, ca alaltaieri, sau ca ma violeaza un grup organizat cand eu voiam doar sa ma intalnesc cu cel pe care-l iubeam, ca ieri. Nu ma mai sperie nimic in vise, stiu ca sunt rele, stiu ca ar trebui sa ma trezesc ingrozita, dar macar acolo se intampla asa multe in asa putin timp.

Mama zice sa ai grija, ursul inseamna boala grava sau moarte. Eu ii spun dar pe tine sarise, nu pe mine!

Mi-e frig, am dat drumul la calorifer. Daca era mai putin frig, m-as fi dus la strand. Da, trebuia in dupa-masa de azi sa ma duc la strand. In schimb... m-am dus naibii. Iarasi.
Sunt nefericita, dar sunt nefericita de foarte mult timp, toata lumea stie ca sunt nefericita. Si ca rad incontinuu sau cat pot de mult. Dar rad prost, asta e. Apoi imi zic oamenii vezi ca iar razi aiurea. Voiam doar sa nu mai stiu ca sunt nefericita, atat. Dar ii enervez pe altii. Sau ii supar. Sau ii las indiferenti. Nu mai stiu, dar oricum nu e bine.

Chiar sunt un om bun cu intentii bune dar rezultate proaste. Ca azi, repet.

Imi urasc toate glumele pe care le-am facut de-a lungul timpului. Si toate impresiile mele cum ca ceilalati vor intelege. Mai ales ca dupa ce vad ca ei n-au inteles, nici eu nu mai stiu ce era de fapt de inteles. Cam de asta cred ca am inceput sa plang acum o ora. La sapte fix.
Mai mult de o ora nu pot sa plang niciodata. Deci nici pe post de bocitoare nu m-as putea angaja, ca la noi slujbele alea dureaza mai mult. Si nici pe post de bufon, ca rad prost si-n final pleaca oamenii suparati. Cand eu as mai explica, dar oricum explic iese si mai rau. Nici era comunicarii prin telepatie n-o mai prind, deci sa fiu sanatoasa.

Sanatoasa sunt, asta ziceam, nu par a muri, trebuie sa trec prin toate. De altfel, nici bolnava n-as vrea sa fiu.

De si mai altfel, evident ca sunt bolnava. Ma imbolnavesc atat viata, cat si moartea, iar intre astea doua nu mai e nimic. Si cel mai adesea ma imbolnavesc singura, adica imi fac sange rau. Si reusesc sa plang doar o ora. Dupa aia, efectiv nu stiu ce ar mai fi de facut.

Curaj sa spal vasele, de exemplu. Si-apoi gresia rece din baie, pe care n-am sa ma sinucid niciodata, ca-s incapatanata. Dupa ce o spal si pe aia, daca o spal, ma voi duce la stadion si voi alerga pana lesin. Pana aproape lesin, ca daca lesin poate mor. Si eu nu vreau sa mor, vreau sa traiesc. Nu ca vreau sa traiesc, dar vreau sa fiu fericita. Sunt nefericita. Dar o sa alerg pana nu mai pot si inca un kilometru dupa aia.

E la fel ca in viata, chiar crezi ca nu mai poti si, culmea, mai supravietuiesti vreo zece douazeci de ani. Intrebati, daca nu ma credeti. Da, cand plang, ma gandesc la toti oamenii nefericiti pe care i-am cunoscut. Ei pareau si mai nefericiti decat mine, asta pana intr-o zi. Pot sa arat cu degetul pe calendar ziua fiecaruia. Ma rog, poate asta o scrie in fisa postului meu, sa tin evidenta fericirii altora. Sigur ca nici ei nu-s fericiti pedeplin, dar cand ti-e sete in desert si-ti da cineva apa de la robinet, nu cred ca faci mofturi ca domnule nu e Evian deci merci, lasati.

Nu ca ar fi asta problema, eu beau cel putin doi litri de apa pe zi.

Atunci care e problema? Totul. Si totul e problema de multa vreme, dar uneori se intampla asa un lucru mic, un cuvant, o propozitie, nu stiu, si-mi vin toate in cap si-atunci chiar imi dau seama ca totul e problema.

Ca azi.

Chiar imi pare rau. Pentru ce? Nu stiu, cred ca tot pentru totul. Sau pentru nimic, vorba aia, iti pare rau? Da, pentru nimic. Asta e la multumesc, dar oricum. Inca nici noua nu e.

Dar noua, nimic. Doar voua. Foarte bine, eu notez, notez totul pe calendar. Numai sa ziceti, ca uneori plang si nu sunt atenta. Cam asta. Un mare rahat, puteam sa scriu doar atata, un mare rahat, ca tot nimic n-am reusit sa explic.

Explic la fel cum rad. Ma duc sa ma obisnuiesc. Mai zece douazeci de ani si gata. E ok!

Si melodia asta ma face sa plang si mai mult, desi nici nu ascult versurile. De fapt, cred ca acum si cosul de gunoi m-ar face sa plang. Sau alegerile europarlamentare. Sau imnul Frantei. Orice. Ce? Taci.

poezia de sambata si leapsa

2009-05-23T11:08:00.005+03:00

Prohod - Demostene Botez

In orasul nostru putrezit in ceata
Unde toata ziua canta catirinci,
Au murit cinci oameni intr-o dimineata
Si i-au dus la groapa, morti, pe catesicinci.
Dupa-aceea altii s-au pornit sa moara,
Care mai de care, cate doi pe ceas.
Din locuitorii vii odinioara
Nu se stie bine cati au mai ramas.
Dar asa se-ntampla regulat cand ploua,
Moare ici o baba, dincolo un domn.
Ceilalti il ingroapa pe la ceasul doua,
Ca sa nu-l trezeasca linistea din somn.
Merge-ncet cortegiul funerar prin ploaie,
Nimenea nu-l roaga sa mai stea un pic.
Si pe strada lunga trec trasuri, tramvaie,
Rudele, spasite, calca dupa dric.
Ceilalti, pe de laturi, toti isi vad de treaba,
Unul la catedra, altul la proces.
Rareori din treacat se opreste-o baba,
Si pe urma pleaca dupa interes.
Doar in deal, departe, la Eternitate,
S-a pornit un clopot ca sa-i indispuna…
Bate-a deznadejde si-a pustietate,
I-auzi cum mai bate,
I-auzi cum mai suna…
Ca un glas de moarte singur in furtuna,
Suna lung sa spuna zarii-ndepartate
C-a uitat, pesemne, ce-a avut sa-i spuna…
I-auzi cum mai suna,
I-auzi cum mai bate…
Dar nu se opreste nimeni sa-l auda,
Si la noapte, targul, inca populat,
O sa-si duca-n spate atmosfera uda,
Ca si cum nimica nu s-ar fi-ntamplat!
Ca si cum nimica nu s-ar fi-ntamplat…

Afreuda [ixtab] mi-a dat leapsa aia de care imi era atat de frica! Apucasem sa rog o persoana ca nu cumva sa ma bage pe lista, dar mno... necazul vine de unde nu te astepti :)) Eu n-am citit prea mult, dar nici nu sufar din cauza asta. A fost vremea traitului, de-acum inainte asta nu prea se mai intampla, asa ca o sa am destul timp sa recuperez. Altfel, as sta cu ochii doar in sisteme filozofice, pesimisti si alti sceptici :) ... asa ca e posibil ca pana mor tot sa nu fi citit destula literatura. [Umberto Eco NU inseamna literatura, nu pentru mine :P] Dar destul cu scuzele!

1. Care este ultima carte scrisa de o femeie pe care ai citit-o? [pe femeie?]
Dinti albi - Zadie Smith, dar n-am terminat-o. E o carte scrisa ok, destul de captivanta, dar la momentul respectiv m-a lovit pe mine previzibilul si m-am cam sictirit. Oricum, o voi termina cu placere, nu din obligatie, dar deocamdata au fost altele, mai esentiale.

2. Care este ultima carte citita, scrisa de un african sau afroamerican?
F. Pessoa a copilarit cativa ani in Africa de Sud, da? :D A. Camus, treci la inaintare, huh!

3. O carte scrisa de un autor latin?
Nici una!!! Da, ii stiu pe primii doi autori cu care trebuie sa incep :P Pe primul l-am ocolit din cauza ca toti colegii de facultate il laudau, iar mie colegii de facultate mi se pareau cam imbecili asa, deci m-am gandit ca sigur sunt doar porcarii de carti. Sorry.

4. Dar una dintr-o tara asiatica sau asian-american?
Cateva din cartile lui Haruki Murakami. In luna respectiva mi-a placut de el destul de mult, dar mi-a trecut repede, adica nu mi-a marcat pe termen lung viata interioara. Si nu cred ca o sa cumpar si restul traducerilor care s-au mai facut, deja mi se pare ca se repeta. Oricum, cartile lui sunt dragute la citire :)

5. Scriitor GLBT?
Gogol, V. Woolf. Am pus link-uri sa explic de unde si de ce i-am ales, ca altfel nu stiam.

6. Numeste un autor israelian/arab/turc/persan daca te simti norocoasa.
Ma simt adormita, dar il numesc pe Orhan Pamuk, bietul de el, ce des va fi pomenit in turul asta de leapsa, asa-i? :)) Inca nu am terminat Ma numesc Rosu, dar ce am citit pana acum mi-a aprins calcaiele. Btw, aici ar merge bagata si Zully Mustafa, ca doar e turcoaica si scriitoare, pai nu?

7. Alt autor marginalizat pe care l-ai citit in ultima vreme?
Nu stiu. Dar cititi-l si voi pe David Czuchlewski.

Asta e, n-am avut nimic interesant de scris, dar am zis sa nu mai fug de responsabilitati :) Ce bine ca am comentariile inchise si nu puteti rade de mine, hihi.

1-0. la celalalt nu stiu.

2009-05-23T00:30:00.007+03:00

Ce chestie, am urcat 10 minute la stadion si-am vazut finalul meciului. Poli cu Steaua. Vorba vine, ca nu la joc m-am uitat, ci la imaginea de ansamblu, doar d-aia m-am si dus. O groaza de omi erau, cred ca atatia cati sunt de toti la mine in hometown.
Nu prea ii mai interesau pe ei ratele la banci, cursul valutar, insula serpilor, carnea de porc din congelator, metri cubi de apa consumati luna asta samd. Se evaporasera toate puuuf! si conta doar meciul. Sa castige Poli, atat. Sa joace bine.

Acuma ma intelegeti?!? La mine joaca mereu Universul, in campionatul care are zece partide zilnice. Fara sarbatori, fara vacante, fara cantonamente. Joaca incontinuu. Iar eu n-am cand sa ma interesez de pretul apartamentelor, de mailurile trimise de clientii firmei, de starea vremii, de ultimele stiri, de noile modele de masini. N-am cand, toate sunt puuuf! si conteaza doar meciul.

N-are cine sa castige, dar trebuie inteles mecanismul. In meciurile cu o singura echipa, fara arbitrii si fara teren delimitat, lucrurile sunt mult mai complicate. Trebuie sa fiu atenta, numai ochi si nas si urechi si pori si neuroni si tot. E greu. Meciul perfect.

Si totusi. Daca o sa ma uit destul, poate ca... sau poate ca nu. Poti sa pierzi 70 de ani si o eternitate, sau poti sa pierzi 70 de ani dar sa castigi 4 zile, cele de dupa eternitate. Case de pariuri pentru campionatul asta nu s-au inventat. Mai ales ca pana acum n-a castigat nimeni.

Dar cine poate jura asta? Ca nimeni...? Nimeni. Si-atunci, aplauze! Meciul iarasi a inceput, trebuie sa fiu ATENTA.

La drept vorbind, imaginea e frumoasa. De sus se vede tot. Toti cei 70 de ani. De jos, doar clipe.

Poti sa derulezi sute de mii de vieti. De milioane. Si sa nu gasesti nimic. Dar de sus... si nu susul ala cunoscut. Altul. Susul peste tot. Ca apoi sa ajungi nicaieri. Nicaieri e dupa pestetot. Trebuie sa fie asa!!!

Eu stiu bine ca am gresit ceva in ce am scris aici, dar a inceput vantul, sper ca in curand sa inceapa si ploaia. Asa ca nu reiau calculul. Ma duc sa fiu ATENTA. Sa mai scriu o data, ATENTA. Ca sa fie de trei ori ca in basme.

[Cand sunt om. si nu-mi este suficient faptul ca tu doar existi si ca eu stiu asta. Ce pacat.]

P.S. in afara de asta, imi place furtuna pentru ca-mi imaginez ca nici un hot de apartamente sau violator de pantere nu se apuca sa plece la colindat pe un asemenea timp.

Aici e nicaieri:

A, B, U.

2009-05-22T19:08:00.007+03:00

Nu vreau sa se schimbe nimic, dar sa apara chestii bune in plus! :))
Imi inchid umpic comentariile; momentan nu mai rezist la faza "sunt sase miliarde de omi si fiecare cu parerea lui". Daca as putea inchide si geamul, ca sa nu mai aud parerile celor de afara.
Si sa mi se repete over and over again adevarurile celor pe care ii iubesc asa mult!

mai rau decat melcul lui sorescu

2009-05-22T01:11:00.007+03:00

Iar a venit vara si toata lumea incearca sa ma convinga pe mine sa ma mut din apartamentul asta. La care io imi aduc aminte de urmatoarea insemnare:

"In mod normal, adica dupa normalul meu, statul ar trebui sa distribuie fiecarui om un hectar de pamant. Pe care daca are chef poate sa-l imparta cu altii, daca nu nu.
In schimb, se fac constructii gigant, daca am putea am construi blocuri de doua sute de mii de etaje. Care sa se mai si invarta dupa soare. O multime colcaitoare de oameni pe aceeasi bucata de pamant. Unii peste ceilalalti. Dar fiecare vrea propriul sau loc de veci, adica nu-ti convine sa te bage in groapa comuna. Acolo vrei bucata ta. [da da, am ceva cu mortii zilele astea]

De unde rezulta ca e mai bine la casa decat la bloc. :))

Colegul isi cauta loc de mutat. Mi-am cautat si eu, dar asta e alta poveste. Ma tot rog sa ma ia cu el cand merge la intalnire cu proprietarii. Aceasta categorie inconfundabila a proprietarilor. Oameni care detin un teren si zidurile construite pe el. Evident, detin prea multe, din moment ce pe unele le dau la inchiriat. Ca asa functioneaza lumea asta, unii au zece case si altii dorm sub cerul liber, unii au cinci femei si altii se labaresc la lumina becului din baie. Noroc ca cica ne nastem egali, vorba unora. Pe care i-as scuipa eu. Adica nuu, nu conteaza genetica aia, nu conteaza background-ul, nu conteaza norocul, nu conteaza nimic. Egalitate, pule in cur si libertate! Ma gandesc chiar sa-mi si fac un tricou cu sloganul asta.

Dupa zece intalniri cu proprietarii imi vine in cap imaginea urmatoare: eu apasand pedala de acceleratie a unui buldozer [mi-a zis cineva cum se numeste], foarte calma, fumez, ascult Pink Floyd la cd-playerul din buldozer, cand obosesc de atatea manevre mai sorb o gura de apa plata si in final ma dau jos si-l sun pe proprietar sa vina.
In legatura cu anuntul din ziar v-am deranjat, dar vai unde e casa mea ca n-o mai vad, ah pai stiti ma scuzati, dar tocmai am daramat-o, acum pe ce mortii ma-tii mai esti tu proprietar, domnule?
Dar asta e doar imaginatia mea, in realitate ne uram o seara buna si promitem ca vom reveni maine cu un telefon.

Sa ajungi la un compromis cu astia e ca si cum ai reusi sa cumperi de la dracu o bucata de iad si apoi sa-l convingi sa dea focul la cazane mai incet ca tie ti-e cam cald iar dracu sa accepte.

Printre mofturile lor preferate se gaseste nefumatul. Ei stiu ca multora le este extrem de greu sa se lase de fumat, de aceea pun un pret gen 350 de euro la 40 mp ca oricum n-o sa iti mai permiti sa-ti cumperi tigari si uite asa castiga ambele parti. Nu va suparati, inteleg ca va deranjeaza fumul chiar si cand nu-l simtiti, de aceea o sa ma las de fumat, dar sa gasiti un cadavru in casa nu v-ar deranja? Nu de alta dar eu in conditiile alea m-as sinucide.

Un proprietar era foarte amabil si simpatic, pana a aflat ca de fapt doar colegul meu o sa locuiasca acolo, fara mine, adicatelea noi nu formam un cuplu fericit asa cum a crezut el initial. S-a intunecat la fata si a zis ca nu. Nu pentru ca asta, tanar si potent fiind, la sigur va aduce cateodata femei care vor ramane la el peste noapte, iar lui nu-i place ca prin patul pe care il inchiriaza sa treaca o gramada de pizde.
Adica era ok daca eu m-as fi spart in sex salbatic acolo, noapte de noapte, dar e peste puterea lui sa accepte one night stand-uri la el in casa, casa aflata in proprietatea lui.
Vai, dar se poate, stati linistit, puteti desigur sa-mi montati un contor la penis care va monitoriza activitatea mea sexuala.

Altul a zis ca el locuieste la etajul inferior si de la zece seara sa incetam orice activitate. Dar nici o problema, eu chiar am in poseta cutia de diazepam si promit ca la zece fara un sfert voi consuma din ea o cantitate suficienta ca sa dorm neintoarsa pana dimineata. Chiar asa, la ce ora am voie sa ma trezesc?

Unii se feresc de bautura. Poti sa faci ce vrei cat timp nu consumi alcool. Domne, ce naiba, suntem in 2008, cine mai bea? Eu vreau sa spun ca de mult am trecut pe consum intens de cocaina si ma simt mult mai bine. Asa ca atunci cand o sa ma dau cu capul de pereti in timp ce voi urla la luna sa stati linistit, chiar n-am baut nimic, v-am respectat dorinta. De fapt exagerez, omul a zis ca avem voie sa bem de ziua noastra si de Paste.

Altii pastreaza cheia de la apartamentul inchiriat. Adica e de datoria lor sa vina in control inopinat, ca sa vada cum sta treaba. Astia se cred mai ceva decat fisc-ul, pana si de acolo te mai anunta inainte. Si sa vedeti, au fost unii care nu si-au spalat vasele seara. Deci am intrat dimineata si nu-mi venea sa cred cand am vazut trei farfurii murdare lasate pe masa. Efectiv i-am scos afara, nu se poate sa tolerez asemenea lipsa de bun simt. Eu ma gandesc daca exista cineva pe lumea asta care n-a lasat pe maine macar o data in viata ducerea gunoiului afara sau spalatul de vase si tocmai vad prima persoana fix in fata mea. Proprietarul. Gospodinul desavarsit.

Altii vor sa le lasi garantie 500 de euro. Va las, va las, dar nu vad decat un scaun in toata casa asta. L-ati cumparat cumva de la Peles la ultima licitatie? Ah nu, pentru aerul conditionat. Adica suspectati ca as putea pleca eu cu aerul in spate? Domne, nu se stie niciodata, chiriasii astia sunt foarte ciudati, eu am trecut prin multe si nu vreau sa mai am probleme bla bla. Dada, stati linistit si puteti sa va bagati aerul conditionat in fund, caci in cap n-are sens, pe acolo oricum bate deja un vant caldut.

De fapt, ce vor proprietarii?
Simplu.
Ei vor o fata de treaba. Nefumatoare. Frigida. Surdo-muta. Vegetariana. In sensul de mancat radacini de copac ca sa nu faca zgomot cu furculita cand amesteca in salata din bolul de sticla. Sociopata, fara nici un prieten pe lume si fara familie care sa o mai caute. Baptista, ca sa aiba inima larga, sa-l iubeasca pe aproapele ei proprietarul si sa-i dea dublu decat a cerut el intru fericirea pamantenilor si primirea unui loc in rai dupa moarte.
Pentru ca, nu-i asa, speram ca in rai fiecare va avea hectarul sau de nori.

Si-n final ne suna parintii si ne roaga sa ne intoarcem acasa. Ca acolo avem si teracota, si canapele galbene, si lampite, ba chiar si curte cu gradina aferenta. Si flori. Si gratis.
Iar noi spunem nu. Nu si nu. Pentru ca ne fascineaza orasul asta mare. Care colcaie de proprietari.

PS: Cat costa o autorizatie de la primarie sa ne putem construi un adapost din stuf? Ca de internet se face rost."

Did - Editura Weblog 2008

Dar insistati, insistati ca poate totusi ma mut! Pffffff! Iar e 1 noaptea. Si am regasit asta:

Baz Lurhman - Everybody's Free (To Wear Sunscreen Deluxe)
by Sambelloo

nu mai am nici un vis

2009-05-20T00:46:00.007+03:00

Daca in secunda urmatoare s-ar da o lege in Univers ca fiecarui om sa i se indeplineasca pe loc trei dorinte pe care le are in cap la ora respectiva... cu mine ar scapa repede. Nu mai am nici o dorinta, nici un vis, nu mai sper nimic si la nimic. Nici macar nu-s deprimata cand zic asta, ba chiar am energie ca abia m-am intors de la sala. Pur si simplu asta e. Daca n-am, n-am, vorba lui Moromete.

Daca stau mai bine sa ma gandesc, eu mi-am dorit tot timpul doar niste chestii simple, d-alea de la baza piramidei. Pe care niciodata n-am reusit sa le am, si referitor la capitolul asta s-a terminat cantitatea de speranta cu care am aparut pe lume. Ar fi culmea sa ma apuc acum sa sper la cariera, la milioane, la statui sau alte prostii mari.

Nah. Stiu de la ce mi s-a tras, si-anume de la faptul ca din prima clipa mi s-a parut totul ireal. N-am simtit niciodata ca pun mana pe secunda, ca ce este chiar este si merita sa fie. E mereu ca un fel de ceata, poti deosebi niste contururi, dar imediat ele dispar si n-ai putea spune apoi daca intr-adevar le-ai vazut sau au fost doar in capul tau. Nimic nu se intampla cand ceva se intampla, cam asta e esenta. A mea, normal. Dar ce ma intereseaza aromele tinute in borcanelele altora.
Nimic nu are continuitate, sunt doar niste fragmente venite care de unde, n-as putea spune nici asta. Daca mi-as prinde mintea, as reusi sa le pun cap la cap, macar o parte din ele, dar pe toate in nici un caz. In fine, nu stiu sa explic si sunt si obosita. Si chiar daca as fi odihnita, la ce bun? Pe cine intereseaza toate astea. Pentru oameni lumea e concreta, atat de aici si de acum si de real totul. Ar putea jura intr-un tribunal ca lucrurile stau cum le vedem si nu altfel. Si eu as putea sa jur ca ele nu stau nicicum, plutesc asa in deriva, se ciocnesc, se combina, se modifica... dar nimic nu poate fi arata cu degetul, marcat. Nimic.

O suma de irealitati.

Pe lumea ailalata nu ma grabesc sa ajung pentru ca acolo ori n-o sa mai fie nimic, ori o sa fie si mai incurcat, complicat sau cumplit decat aici. Sau la fel, naiba mai stie. Oricum, nici aia nu o sa fie salvarea. Nici macar omul cu care rezonez mai mult decat mi-am imaginat ca ar fi posibil nu reprezinta salvarea. Nimic.

Atunci ce? Nu stiu. O sa ascult muzica. Ce dracu sa fac altceva? Si muzica asta... nici ea nu e o salvare. Tot ce gasesc e doar o confirmare. O simpla confirmare a irealului. A nimicului care a vrut sa fie ceva. Ori pt mine asta e incredibil, nici nu-mi inchipui cum reusesc sa-mi pregatesc cina cu un asemenea adevar in fata. Dar reusesc, ce dracu sa fac altceva. O sa tot reusesc eu diverse chestii. Numai alea simple nu mi-au reusit. Pentru ca nu aveau cum, inteleg si asta.

Nici sa plangi, nici sa razi. Nici sa taci, nici sa vorbesti. Nici sa fii, nici sa nu fii. [nu e imperativ neg sa fie cu un i, da? cred]

Acum o sa ma duc in fata lui Epur Simove si o sa ii ranjesc inapoi trei ore. Asa cum sta el ranjit de cand s-a nascut. Sa vedem ce rezolvam cu asta. Bine, as mai putea sa scriu inca o suta de mii de randuri la insemnarea asta, dar ele au fost deja scrise de aia care-mi confirma mie. Deci la ce bun.

Coada mea, adica eu chiar nu mai am nimic cu cei care traiesc viata asta ca si cum ar fi reala. Sau cel putin voi incerca sa o termin cu ei, ca sa nu mai am chiar nimic. Eu cred ca ei is nebuni, ei cred ca eu deraiez. Si cine are dreptate, si nici sa am dreptate nu mi-ar ajuta. La nimic.

Eh sa fut eu in gura nimicul care a vrut sa fie ceva. Pai ori ma duc sa ma joc cu Epur, ori ma duc sa fut? N-auzi domle ca totul e ireal dar imbricat ashea? Ce diferenta sa mai fie...

Stelaaaaaaaaa! :)

unde eu fac pe desteapta si evident ca n-am dreptate

2009-05-19T15:54:00.008+03:00

3 zile, 10 ore si 26 de minute de cand n-am mai fumat. Am reusit sa ma cert cu absolut toata lumea pe care o cunosc. Unul dintre ei si-a incasat-o foarte rau, cred ca in halul ala nu i-a urlat nimeni la telefon. Voia doar sa ma ajute cu o chestie; in orice caz, era vina lui pentru tot.

O dependenta absolut injositoare. A nu mai putea fi om pentru ca ti s-a scos paiul din coltul gurii. Dar ce ma mir? Pentru ca nu mai ai destula serotonina in kreeri, pentru ca nu ti-au mai secretat glandele suficienta adrenalina, pentru ca, in fine, ai prea mult acid in stomac. Niste lichide, niste substante, atata tot. Asadar, as putea zice "o experienta absolut injositoare". Dar nu zic, alta nu cunosc.

Acum voi fuma.

Dar nu vreau sa fumez, imi vine sa plang. Tigara asta care pare asemanatoare mortii. In fata lor n-ai ce sa faci. Dar nu e asa, stiu bine ca nu e asa. Pot sa nu o aprind si gata. Minutele de cand m-am lasat vor curge in continuare. Ce putin dureaza sa-ti futi viata. Sa semnezi un act, sa spui un DA, sa intorci un spate, sa dai cu zarul, sa inchizi ochii. Atata ca mie imi pare ca orice ai face sau n-ai face, viata tot se fute. Pai si-atunci?

In ultima vreme am delimitat doua categorii de imbecili:

A) Optimistii cu carpe diem in frunte, cei care spun ca viata merita traita chiar daca nu e mereu frumoasa, avem putin timp la dispozitie deci ei nu-s dispusi sa iroseasca niste clipe de dragul meditatiei, ce vezi asta ai, de bine de rau tot mai existam, destinul sta in mainile noastre cat timp forta e in noi, adica tot timpul.
B) Pesimistii cu depresia in frunte, cei carora totul le pute, nimic n-o sa fie bine pentru ca a priori totul e gresit, orice am face si oricat ne-am lupta, chestia se va termina rau, chiar si doar prin prisma faptului ca murim si asta a fost tot. Nu exista solutii, iar cand ceva pare bine, mai uita-te o data ca sigur ai scapat ceva din vedere. Daca exista destin, el a fost scris de un om rau, daca acel om nu exista, atunci haosul e de vina.

Mai imbecili decat cei din A si B sunt oamenii ca mine, care fac parte cand dintr-o categorie, cand din alta, dar in fine, toti suntem imbecili, gradul de imbecilizare nici nu mai conteaza. Well, e posibil ca voi sa nu fiti asa ceva, dar daca te apuci de gandacit [a gandaci = proces prin care se distruge in mod rational si sistematic orice] o filosofie, o actiune, o iubire samd... ce rezulta? :D

Ma rog, am aprins tigara. Am imputit aerul din camera, m-am ametit de cap si ma doare in spate, dar per ansamblu e bine. Da, tigara e ca moartea, dar si ca viata. E de cacat, groaznica, grea, dar nici sa se termine nu-ti convine.

In aceeasi ultima vreme mi-am facut un obicei cumplit din a gandaci oamenii pe care ii cunosc sau nu-i cunosc, tot aia. Cum deschide careva gura si pomeneste de o alta persoana, cum scot eu dosarul real sau inventat si-i voi distruge fiinta nenorocitului sau nenorocitei. Fara drept de apel. Raman cu convingerea ca am dreptate, doar am demonstrat, iar cel care a deschis gura ramane cu convingerea ca eu sunt nebuna si rea, doar i-am demonstrat. Toata lumea e impacata.

Bine, chestia asta nu-mi ajuta la absolut nimic. La fel cum nu inteleg la ce le ajuta unora sa se convinga asupra faptului ca Dumnezeu nu exista. Dupa indelungi cercetari si dezbateri, ei vor ajunge la concluzia ca intr-adevar divinitatea e un alt soi de cal verde pe perete. Asa, si? La ce iti foloseste. Deci nici pe mine nu ma bucura daca intr-adevar intreaga populatie a planetei face parte din categoria imbecililor.

Intr-o noapte mi-am dat seama de ce nu m-a pasionat niciodata istoria. Am mari carente in domeniul asta [si-n toate domeniile, de altfel] si nu intentionez sa remediez situatia. Deci exista o suprafata de pamant si-o suprafata de apa. Minunat, de mii de ani oamenii o tot reimpart intre ei, trasand linii imaginare. Un joc stupid care nu foloseste absolut nimanui, ba chiar se mai si omoara pentru asta.
E ca si cum as juca Monopoly si mi-ar sari tandara ca altul ia toate garile si deci sa ma concentrez sa i le iau eu, ca apoi altul la radul sau sa se concentreze sa mi le ia mie samd. Cat de idiot sa fii. Sa nu ma ia nimeni cu sentimentele pentru patrie, lupta intru apararea nu stiu carui spatiu care ar inchide in el o traditie, o limba si-un popor, pentru ca, futu-i, este absolut evident ca INTREAGA PLANETA este o unica familie. De asemenea, sa nu ma ia nimeni cu globalizarea, ca asta se face doar pentru ca unii au interese directe. Deci, pentru mine istoria e un mare rahat si-mi pare rau ca nu reusesc sa o uit in totalitate, adica mai imi trece prin cap ce a insemnat Prusia, de exemplu.

Niciodata n-o sa stiu unde se pun EXACT virgulele si niciodata n-o sa imi convina existenta in sine. Restul e doar umplutura. Nu pot sa particip la revolutii, nu pot sa-mi intemeiez o familie si nu pot sa ma las de fumat. Restul e doar umplutura. Adica totul. Viata e de umplutura, putea foarte bine sa nici nu existe. Sa nu existe nici ceea ce exista, nici ceea ce nu exista. Oricum ar suna asta.

Culmea e ca nu mai sunt revoltata. Spunand toate astea, ma simt chiar impacata, aproape fericita. Ba chiar incep sa cred ca fericirea inseamna sa nu-ti mai pese. Supremul, sa nu-ti pese ca nu-ti mai pasa.

Trei tigari am fumat, vorba lui Alex.

La asta, toti cei care ati raspuns NU. E vina mea? [evident, melodia este singura parte cu adevarat importanta din aceasta insemnare]

"Omul de rand, oricat de grea i-ar fi viata, are cel putin fericirea de a nu se gandi la nimic. A trai o viata de azi pe maine, exterior, ca o pisica sau ca un caine - asa procedeaza oamenii obisnuiti, si tocmai astfel se cuvine traita viata dca vrei sa poti avea parte cel putin de multumirile harazite unui caine sau unei pisici.
A gandi inseamna a distruge. Procesul gandirii indica acest lucru prin chiar faptul de a gandi, fiindca a gandi inseamna a descompune. Daca oamenii ar sti sa mediteze la misterul vietii, daca ar sti cum sa simta miile de complexitati care spioneaza sufletul la fiecare farama de actiune, nu s-ar agita niciodata si n-ar indrazni nici cel putin sa mai traiasca. S-ar ucide de spaima, asemeni sinucigasilor care o fac pentru a scapa de ghilotina de a doua zi.

Orice efort e o crima, caci orice actiune este un vis mort.

Orice placere e un viciu - caci a cauta placerea, ceea ce toata lumea face in viata, este singurul viciu cu adevarat negru, viciul de a face ca toata lumea.

Recunosc astazi ca am esuat, iar de mirat ma mir, uneori, doar de faptul ca nu am prevazut ca voi esua. Ce anume din mine putea sa prevesteasca un triumf? Nu aveam nici forta oarba a invingatorilor, nici viziunea strabatatoare a nebunilor... Eram lucid, trist ca o zi inghetata."

fragmente din Cartea nelinistirii - Fernando Pessoa, Humanitas Fiction 2009

El a pus masina-n drum I

2009-05-15T04:20:00.005+03:00

S-au cam terminat banii, de data asta mai mult decat alta data. Cate dati or fi fost, de toate? Cine sa le mai tina minte, bine ca am reusit sa trec peste ele. Nici nu stiu de ce n-am parte de banii munciti, d-apoi daca as castiga la loto, cum ar fi? Fereste-ma Doamne de un asemenea noroc, s-ar alege praful de mine. Si-asa, ce s-a ales? Nimic nu-mi merge, de cate ori n-am zis hop si gardul tot mai mare, tot mai mare.
Asa se plangea Sabrin in gandul lui unistratificat. N-o facea des, I se parea natural ca omul sa treaca prin probleme, sa I se ceara a invata descurcatul itelor si zicea merci ca nu i-a spus nimeni sa aleaga graul din neghina. De bine nu era asa rau si nici nu ploua. Ba chiar era o frumoasa zi de vara grabita, dar el nu se mai grabea nicaieri. O ora de pauza merita, ar fi meritat el si mai multe, dar inca nu era sa fie.
S-a dat jos din masina si-a intrat in prima cafenea. Prima de la colt, cea de-a doua se desfiintase, dar nu-si mai aducea aminte cand. Si nici nu-l interesa. Il interesa sa fumeze o tigara si poate chiar sa bea o cafea. Da, e posibil ca tocmai din cauza asta nimic sa nu-I mearga asa cum ar trebui. Toti oamenii de afaceri beau in nestire cafele, sigur ca ele le ofera tot felul de rezolvari. Dar ce nevoie sa aiba el de cafea, dormea bine noptile, cine nu fura pune capul pe perna si-n doua minute pufaie linistit. El nu fura, deci dormea, iar dimineata se trezea odihnit. Oricum, o sa bea o cafea, macar pentru tensiunile interioare.

Se aseza la masa libera, toate celelalte fiind ocupate, dar chiar daca n-ar fi fost asa, el tot la masa asta s-ar fi pus. Lucrurile se intampla de la sine, avem toti locul nostru sub soare, se gandea el. Si pentru ca la masa lui inca mai era loc... un elefant, doi elefanti, niciodata panza nu se rupea, dar pana la ce numar s-a ajuns? N-a stiut niciodata cati elefanti erau de fapt in plasa respectiva, asa ca o suna pe Cornelia sa vina la cafea.
-Ai facut ceva astazi? Intreba ea, de cum se aseza la masa tesuta de paianjeni neobositi.
-Inca nu, dar dupa-masa am niste clienti si am sperante.
-Sperante, tu tot timpul cu sperantele, dar ceva concret ai?
-Si ce-ai vrea sa fac mai mult? Nu vezi ca ma chinui? Lasa ca nu-I dracu atat de negru.

Doar cafeaua era atat de neagra si de amara. Cu un gust rau in gura, achita nota si iesi primul pe usa. Nu mai avea politeturi dinastea cu Cornelitza lui, se stiau de prea mult timp; desi aparent erau amandoi tineri, parca se cunosteau de un secol. Nu era convins ca se va insura cu ea, dar deocamdata era bine. O mancare calda, un pat tot cald si-un vant rece care-l strapunse pe sira spinarii in vara asta venita prea devreme.

Masina lui nu se mai afla acolo unde o lasase cu o jumatate de ora inainte. Cornelia mergea agale, el se oprise. Un moment de zapaceala, apoi reveni la siguranta primului gand. Era convins, aici o lasase. Dar aici nu mai era nimic, nici urma de masina.
-Mi-au furat-o.
-Cum adica ti-au furat-o? Ti-o furi tu singur tot timpul, lasa-ma ca doar te cunosc ca pe un cal breaz.
-Nu, masina, de masina zic, mi-au furat-o. Am lasat-o aici si uite ca nu mai e.
Cornelitza isi ridica privirea spre Sabrin. Dar cand facea asta, nu-si ridica numai privirea, ci si gradul de nervozitate si ce mai incoace incolo, isi ridica la nivelul gurii toti dracii care locuiau bine merci in ea. De cand se nascuse, ori poate ca-I primise in chirie cu vremea. Nu-I numarase niciodata, asa cum nici el nu stia cati elefanti erau de fapt, nici ea nu avea idee despre numarul dracilor.
Dar de data asta Sabrin se inselase. Cornelia nu zicea nimic, doar il privea de acolo de jos.
-Si ce vad cand ma uit la tine? Doi metri de prostie, asta vad. Si-a pierdut masina, auziti. Si-a pierdut masina. Adica ziua in amiaza mare cineva se apuca sa-ti sparga tie masina aia veche si nespalata? Cine? O mai fi cineva in orasul asta care sa o duca mai rau decat tine incat sa aiba nevoie sa te fure? Aratati-mi-l pe ala si-l voi plange de mila.
-Am lasat-o deschisa… n-am incuiat-o. Am zis ca pana beau repede o cafea… aici, in fata… ziua in amiaza mare…
-Si cheile? Nu cumva ai lasat si cheile in ea? Trebuia sa le lasi in usa si sa scrii bilet: luati-o voi, mie nu-mi mai trebuie. Am castigat la loto!
-Nu vreau la loto, n-as avea parte d…
-Scuteste-ma cu teoriile, te rog. Numai acum nu ma intereseaza mizeriile tale de conceptii. Ajuta-ma Doamne sa nu castig la loto, ajuta-ma Doamne, tot cu asta esti in cap. De doua luni nu mai incetezi. Lasa ca acum te-a ajutat dracu, vezi bine. Esti multumit?
-Nu inteleg cum sa o fure tocmai pe a mea, se mira Sabrin. Ca uite, erau altele, mult mai bune decat dacia mea paradita. Uita-te si tu, pune-te in locul hotului, te-ai fi obosit cu masina noastra? Nici casetofon nu avea. Nici huse pe scaune, nimic. Cand dupa trecerea de pietoni sunt aliniate o groaza de bijuterii… sa ne gandim logic, sa ne punem in mintea infractorului, sa…
-Sa-ti mai dai carnetul inca o data, aia sa faci, boule. Nu ti-a furat nimeni masina, nu-ti mai face iluzii, nu contezi nici cat pentru ultimul hot din oras, nici macar atat, stai linistit.
Si, spunand astea, Cornelia se uita tinta spre semnul de pe stalp.

Da, de asta mai era Sabrin cu ea. Pentru ca, asa rea de gura cum parea, era isteata. De multe ori l-a scos din incurcaturi cu agerimea ei nativa. Poate ca ar fi reusit sa-si gaseasca alta partenera, doar el era inalt si deloc urat. Numai ca alea frumoase doar rad si sunt de acord. Cu totul. Cornelitza lui draga, cum ii sarise ei semnul in ochi!

PARCAREA INTERZISA

Asta era, nu-l furase nimeni, intr-adevar. Au trecut agentii si i-au ridicat masina, atata tot. Si-n mod normal ar fi trebuit sa se bucure, dar Sabrin stia ce inseamna asta. Stia pentru ca auzise de la altii. Pe el inca-l ferise Dumnezeu, si de castigul la loto si de ridicatul daciei. Pana astazi, ca toate au un sfarsit. De cate ori sa mearga ulciorul la apa? Si cati elefanti erau?
Doar masa aia fusese libera si doar locul ala de parcare, ca toti avem locul nostru bine stabilit; el poate chiar a vazut semnul, nu-si mai aduce aminte, dar a vrut sa bea repede o cafea, sa ia pauza, ca apoi sa plece iarasi si sa incerce sa convinga macar un client, daca nu doi. Isi programase intalnirile pe dupa-masa, a vrut sa intre in pielea unui om de afaceri, sa fie mai sigur pe el, sa I se dezghete limba la negocieri, a vrut sa bea si el o cafea.
-Te-ai oprit tu aici, ce ti-o fi dat tie prin cap? Ia ca prea mult m-am zbatut si pe ziua de azi, ia ca lucrez deja de trei ore, ce-ar fi sa ma opresc. Ca ce-I prea mult strica, nu? Dar saracia prea multa in care ne scaldam nu pare sa te deranjeze, fereste-ma Doamne de castig la loto, atata stii, fereste-ma Doamneeee, dar dracu te-a pus sa parchezi aici. D-asta nu te fereste nimeni. Nici dracu nu te fereste de dracu, intelegi?
-Acum ce sa mai fac, Cornelitzo? Mai bine sa ne gandim cum sa…
-Cum sa ce? Cum sa intram in pielea politaiului care ti-a facut-o, cum sa-l caracterizam pe camionagiul care a ridicat-o pe platforma, cum sa ce, Sabrine, cum sa?
-Cum sa o luam inapoi, am intalniri programate peste o ora. Sunt clienti seriosi, poate-mi iese ceva, platim azi telefoanele si ne mai ramane si de chirie, zau, sa ne gandim cum sa…

Tot Cornelia se gandea. Si nici n-a avut nevoie de prea multa meditatie, pe semn scria clar numarul de telefon la care “furatii” puteau suna. Forma numarul si-I intinse telefonul lui Sabrin. Avea ea gura mare, dar cand era de vorbit cu autoritatile, nu. O speriau de moarte politatii, functionarele de la ghiseul primariei si nu numai, postaritele si chiar si cei care conduceau salvarile. La telefon, Sabrin afla adresa unde trebuiau sa mearga intru rezolvarea problemei.
Dar pana la urma, ce problema? Nu sunt destule locuri de parcare, asta o stie toata lumea, ce mare chestie a facut? se intreba el. Ce delict a comis? A vrut sa bea o cafea, atat. Nu e dracu atat de negru, n-are cum. Facu semn taximetristului, urcara amandoi in masina si nici macar nu se priveau.
Se uitau doar la sofer, acest om cu masina, care stia sigur unde e masina lui, pentru ca-si tinea mainile pe volan, nu avea nici un dubiu. Masina era a lui, o conducea, apasa pedalele si se plictisea la semafor.

-E bine sa ai masina, constata cu voce tare Sabrin.
-O fi, dar de unde sa stim noi asta? ll contra Cornelia. Ca sa vedeti, domnule, ce-a realizat omul meu si pe ziua de astazi. I s-a facut brusc pofta de cafea, intelegeti? Dar daca n-am avea acasa, daca n-as face in fiecare draguta dimineata cafea la ibric, as mai spune… dar avem, domnule, avem. Ca si eu fumez si asta e mica mea placere, sa stau dimineata pe balcon, sa fumez si sa beau o cana de cafea cu lapte. E frumos, avem o scoala vis-à-vis de blocul nostru, sunt mereu copii afara, la ora de sport. Ma uit la ei si-mi dau energie, vad viata ca fiind frumoasa. Iti gasesti un suflet, va luati o casa, faceti niste copii, ii imbraci pentru scoala, le cumperi adidasi pentru orele de sport si aia e, domnule, intelegeti? Viata e frumoasa.
-Eh, nu tot timpul, sa stiti, o completa taximetristul.
-Pai n-a zis nimeni sa fie tot timpul, dar macar asa, in general. Macar pe alocuri sa fie frumoasa, intelegeti? Dar cand gresesti de la inceput, cand calci stramb tocmai la primul pas, s-a dus, s-a terminat. Iti gasesti un suflet, ziceam. Si eu am gasit un… ce esti tu, Sabrine? Spune-I domnului ce esti. Unu care pofteste la cafea cand el nici nu-I cafegiu.
-Nu-l intereseaza pe domnul, Cornelitzo, lasa ca rezol…
-Ma intereseaza pe mine ce esti tu, pricepi? Ma intereseaza pe mine, si uite ca dupa atatia ani eu tot nu stiu ce esti tu. Cine esti tu? Asa, ca-ti stiu numele, o cunosc pe mama-ta, pe tac-tu, dar cine esti tu de fapt? Ca eu zau daca te mai recunosc. Zau ca nu.

Sabrin era obisnuit cu scenele astea. Nu I se parea nici lui frumos sa-ti speli rufele in public, nu stia de ce Cornelitzei ii place sa faca asa o treaba, si-nca o facea des, de cate ori avea ocazia. Dar apoi s-a gandit: dupa lume ma iau eu? Pentru altii traiesc? Imi fac ei mie regulile? Las-o sa spuna ce vrea, cand simte ea. Cand ii mai vad eu pe ceilalati? Iti aduce cineva o bucata de paine cand ti-e foame?
S-o gandi si taximetristul asta: uite ce familie. O data ca nici nu m-am insurat cu ea, nu am facut pasul asta, dar deocamdata am o mancare calda, un pat cald. Ii pasa cuiva cand ai o problema? Atunci ce le pasa cum imi vorbeste Cornelitza? Si-are si dreptate. Ce sunt eu? Cine sunt eu? Ca asa da, stiu cum ma cheama, vorba ei, dar cine sunt de fapt? Stiu doar cine as vrea sa fiu, aia da. Cu munca, daca munceste omul destul, el ajunge sa fie cineva. Si eu muncesc, ma zbat, duc lupte. Nu-I ca beau si nu-mi vad de treaba. Am clientii mei, unii chiar revin, deci nu-mi fac gresit treaba. Cu timpul, da, cu timpul o sa se rezolve, n-o fi dracu asa de negru.
-Nu stii nici tu cine esti, degeaba astept sa-mi raspunzi, continua Cornelia.

Taximetristul ceru detalii asupra destinatiei. La ce numar, mai precis? Ca strada o stie, da, ii stie chiar si denumirea veche, el e taximetrist serios, nu ca toate ciurucurile astea care se apuca de meserie ca si cum ar fi floare la ureche.
-Acolo ziceti? Langa pompieri? Langa centrul de ridicari masini?
-Fix acolo, domnule, exact acolo, ati nimerit cum nu se poate. Acolo mergem, ca al meu a parcat aiurea. Ne-au ridicat-o, astia nu stau la discutii, nu stau dupa curul tau sa-ti termini cafeaua, sa te stergi la bot, sa razi cu chelnerita. Ti-o ridica si gata.
-Da’ n-am ras cu nici o chelnerita, Cornelitzo, doar ai fost si tu acolo…
-Auzi, sa nu dai vina pe mine! Eu am venit acolo ca m-ai chemat tu, nu ca m-am dus din proprie initiativa. Ai sunat ca hai, vino, si eu am venit. Nu cauta tapi ispasitori ca nu-ti merge cu mine!
-Adica ai fost acolo si-ai vazut ca n-am ras cu chelnerita, asta ziceam.
-Si ce importanta are daca ai ras sau n-ai ras? Au ridicat masina sau nu? Pai au ridicat-o, faptul e consumat, du-te inapoi si razi pana nu mai poti cu aia, pana va vine rau la amandoi, se mai schimba ceva? E faptul consumat sau nu e?
-O sa rezol…
-E grele cu locurile astea de parcare, doamna, se baga taximetristul in vorba celor doi. Ca eu nu zic, nu am probleme, ma duc la client, la comanda, opresc in drum si el iese, daca nu e deja acolo, ca mai ajung si eu cu intarziere, adica nu poti asa, ca ceasu’… e trafic, da’ astia se supara, ca haideti o data, ca nu mai ajung la timp. Pai doamna, doua minute alea de intarziere ale mele, alea-l fac pe un om? Incerci sa le explici, dar ei tipa pe tine, la ce-ai mai zis sa cobor in trei minute, daca ai venit in zece. Si nici nu-s zece, doamna, asa exagereaza ei…

Cornelitza nu-I raspunse nimic. Ce-o interesa pe ea despre problemele lui de la locul de munca? Pe ea sa o duca unde trebuie si gata, sa mai taca din gura, numai pe asta nu l-o mai lua acum in seama. Sa-si rezolve intai ea problema, si pe urma.
Dar nici taximetristul nu parea deranjat ca vorbeste singur, era obisnuit. Daca ar fi dupa clienti, I s-ar atrofia corzile vocale. Astia niciodata n-au chef sa mai schimbe o vorba doua. Si-acum, cu traficul asta, toate cursele dureaza inzecit. Inainte, eh, alte timpuri, tzaca paca ajungeai la destinatie, n-avea clientul timp sa spuna peste si deja era la fata locului. Asa ca el le vorbeste, fie si de unul singur, cine are urechi sa auda. Cine nu si nu, le porneste radioul. Pe aia de la radio ii asculta toti, si ce, parca el spune neadevaruri? Da-n fine, continua si de data asta
-In rest, cand n-am comenzi, astept in statiile de taxi. Astea-s speciale pentru noi, atata ca le mai muta dintr-o parte in alta, de nici nu mai stii. Astia de la primarie tot reorganizeaza, tot fac planuri, schimbari, dar nu se poate, doamna, va zic, aici trebuie sa coboare Iisus pe pamant ca sa ne mai dezlege… poduri destule nu avem, centura nu, aia nu, aia nu. Atunci cum? Cum putem si noi, ce sa facem. Ca eu va inteleg si cu problema dvs, am mai dus clienti aici. Umbla astia de parca au argint viu in picioare, de parca-s miriapozi, toata ziua cu ochii cat cepele sa pazeasca care unde a parcat. Alta treaba n-o mai fi de facut in orasul asta? Sa planteze flori prin parcuri, sa vopseasca trecerile de pietoni ca nici nu le vedem, sa marcheze linia drumului, orice. O armata intreaga sta la pandit de masini parcate, nici eu nu-s de acord cu asta, sa stiti. Chiar daca nu ma lovesc in mod direct de problema, ca eu v-am zis, opresc in drum pana vine clientul, daca deja nu-…
-Da domnule, mi-ati zis, opriti unde vreti, si daca e clientul si daca nu e. Opriti ca va permiteti, inca aveti masina, aveti ce sa opriti. Noi n-o mai avem, asta e.
-Va cred, doamna, va cred. Rau e sa n-ai masina. Vreau sa spun asa, in general, ca mie imi convine. Pai daca ar avea toata lumea masina, eu ce-as mai face? Si chiar daca mi-as gasi eu de alta treaba, vedeti bine, nu mai sunt locuri de parcare, nu mai incapem, ar trebui interzisa cumpararea de masini, gata, ajunge, dar mai opriti-va. Sa se dea o lege, ceva.
-Da, il aproba Cornelia. Sa se dea, ar fi buna asa o lege. Nu tot dobitocul, repede masina la scara. Si-n scara aia, va spun, sunt zeci de familii. Pai daca fiecare familie are cate doua masini, unde sa mai incapa ele la scara? Te duci la scara urmatoare, logic, dar ce, crezi ca acolo lucrurile stau altfel? Ca si aia…tot asa, te duci mai incolo, mult mai incolo, si tot degeaba. Iesi in bulevardul mare, acolo mai gasesti, dar acuma ce sa facem, sa ne ducem la dracu in praznic numai ca sa avem de unde ne intoarce?
-Nu se poate, nu, o aproba taximetristul. Asta chiar e lucru dracului, sa te duci ca sa ai de unde te intoarce, bine ati zis. Pai asa, la o adica, nici sa nu ne mai ducem deloc!
-Da, sa stam in casa, asta vor. Sa stam in casa si sa se flendure doar ei pe soselele libere. Asta-I buna, dar cu ce suntem noi mai prejos? Ca avem masina mai veche, sa zicem. Asta ar fi o diferenta, dar poti sa o iei altfel. E mai veche, deci ne-am cumparat-o dinaintea lor! Avem dreptul sa iesim cu masina, il avem! Daca ne-am luat masina mai devreme decat ei, nu-I normal ca si drepturile sa le primim mai devreme? Si locuri de parcare. Pai daca nici dreptul asta, atunci mai care?
-Da, bine ati zis, chiar ar fi nevoie de legea aia!
-Pai sa se dea o data, sa se dea! Ca eu una o votez. Dar ce, mai tin astia cont de noi? Isi voteaza acolo, tot lor, ei intre ei, sa le fie lor bine. Noi, prostii, nu contam. S-ar bucura sa murim toti, sa le ramana lor strazile si toate.
-Nenorociti, doamna, niste nenorociti. Uitati aici, pe dreapta este. Nu pot sa ma bag ca e linie continua, intelegeti. Doar treceti strada si la poarta aia albastra, intrati acolo.
-Cat face, sefu’? Invie brusc Sabrin. Ca el, cand era de munca si de plata, nu statea sa se gandeasca de doua ori. Nu voia sa se apuce de furat, de inselat, in nici un caz. Sa-I plateasca omului cursa, cat o fi. Fara alte discutii o sa achite suma.
-O suta treizeci si cinci, domle. Dar lasati la o suta treizeci, ca mai ales acum, la necazul asta, la cati bani trebuie sa dati, lasati asa.
-Cat trebuie sa dam, chiar asa? Ciuli Cornelia urechile. Cam cat?
-Apoi depinde, doamna, depinde cine v-a luat-o, stiti, dar doua trei milioane tot va ajunge, cam asa, va zic ca am mai auzit povesti dinastea, chiar daca mie nu mi se intampla, ca eu, nah, opresc in strada si vine clien…
-Da da, bine, opriti unde vreti, la revedere, adica sper sa nu ne mai revedem, ca si noi avem masina, chiar daca ne-au luat-o, avem si noi. Luata cu banu’ jos, nu asa…
-La revedere, sanatate, le ura taximetristul in timp ce baga in buzunar o suta cincizeci de mii de lei.
Sabrin era galant. Dar numai atunci cand nu-l vedea Cornelitza lui draga. Si acum nu fusese cazul, ea coborase deja.

-------

No gatha ca mi-e somn si mai am si altele de facut, continuu maine poimaine, vad io. Ca astia doi is cam vorba lunga.

viata orbilor

2009-05-14T14:58:00.004+03:00

N-o sa incep cu "spre rusinea mea, inca nu citisem Dumineca orbului", pentru ca din aceeasi rusine n-am citit alte zeci de mii de carti.
Nu stiu cum ar fi sunat insemnarea asta daca o scriam alaltaieri, astazi sunt de parere ca e o cartulie simpatica, dar pe care nu mi-as fi dorit sa o scriu eu :) Surprinde destule caractere, povestea ar putea fi adevarata in totalitate, temele ma intereseaza, si cu toate astea ma nemultumeste faptul ca actiunea e prezentata prea matematic si prea evident. Ti se zice vede in fata ce s-a intamplat cu fiecare dintre omii aia, asa ca nema imaginatie ceruta cititorului.
In afara de asta, mi se pare ca autorul a inghesuit prea multe motive in doar 250 de pagini. Sigur, tentatia de a atinge si aia, si ailalata, dar putea sa se concentreze mai mult doar asupra unui fir... nah, is mofturoasa.

Pe scurt, este vorba despre doi tineri, Gina Alimanescu si Sergiu Miclaus, care calatoresc intr-o noapte cu trenul de Bucuresti; ea trebuie sa mearga la o nunta, el la o inmormantare. Intre evenimentele astea doua, ei si-ar cam trai viata lor, dar aceeasi soarta care i-a pus fata in fata, ca din intamplare, va sti si cum sa le puna si bete in roate. Ma tot intreb daca soarta face asta, sau noi singuri.
Cand o familie intreaga este indoliata si tu te gandesti cum ai tine pe cineva de mana si atat, ce-i de facut? Ce alegi intre responsabilitatea si luciditatea care ti se cere atunci si iluziile pe care ti le-ai facut, visele pe care le-ai vrea implinite? si ce usor ar fi ca astea sa devina realitate, dar uite ca mai ai de pozat in om mare inca putin, inca putin, doar ora asta si apoi o sa te duci sa fii fericit, inca o jumatate de ora, inca zece minute, pana cand e prea tarziu. Si cu ce ai gresit tu? Doar ti-ai facut in mod corect datoria, ai incercat sa impaci intai capra, si-abia apoi sa-ti gatesti varza ta.

Incercarea de a-i feri pe cei dragi din calea suferintei, credinta ca lucrul asta e posibil, trebuie doar sa fim atenti pentru ei si nimic nu-i va lovi. Ca si tanti Catriona cand construieste "casa papusilor", o colivie de aur unde nu sunt decat printese si zile cu soare, un univers mic menit sa te tina departe de lumea adevarata in care misuna balauri cu sapte capete si alti dinozauri. Dar o data ce iesi afara, s-a terminat. Daca te feresti de masini, iti cad tigle in cap. Daca te feresti si de astea, te impiedici si-ti rupi piciorul. Nu e nimic de facut, dar cei care tin la noi nu vor sa creada asta, ei sunt perseverenti cand tes panza menita sa ne protejeze. Dar de ce suferim mai mult, pentru ca ne traim viata sau pentru ca nu ne-o traim destul?

Personajul de care mi-a placut cel mai mult este Ioachim Grult, un prosper om de afaceri din acea vreme, care la un moment dat isi da seama ca toate acele realizari nu inseamna nimic, ca devenise prizonierul unor obligatii la care nu-l constrangea nimeni.
"Imi pierdeam viata castigand bani" spune el, asa ca vinde tot si pleaca prin lume sa vada, sa cunoasca, sa traiasca. Inainte de asta, pune bazele unei fundatii pentru copii. Cand se intoarce in Romania, realizeaza ca acel loc s-a transformat de fapt intr-un soi de penitenciar pentru copii. Vrei sa faci bine si-ti iese un ditai raul... familia lui profita de criza de nervi care-l apuca si-l interneaza intr-un spital de nebuni. Dar Ioachim nu e nebun, el poate e cel mai normal dintre toti. Numai ca mergea impotriva curentului, ceea ce pentru turma inseamna ca esti bolnav.

Dupa ce iese de acolo, profita de chestia ca toti il iau drept nebun si le spune in fata tot felul de grozavii. Le spune doar adevarul, dar noi numai de asta nu avem nevoie! La sfarsit, isi da seama ca nimic n-a realizat nici el picurand venin in bucuriile celorlalti. Ei vor ramane acolo, cu mastile lor, traind asa cum pot, in lumea plina de ipocrizie, dar singura care li se putea intampla.

"Ioachim Grult il cerceta cu ochii patrunzatori.
-Si tu pretinzi ca te simti fericit?
-Fericit nu-i nimeni, domnule Grult. Nu exista fericire deplina pe lume...
-Ba exista, Simeoane. Acei de acolo, de la noi, erau fericiti. Tu, cand erai imparatul Chinei. Evanghelistul Marcu, atunci cand se caznea sa ne deschida ochii... Imi pare ca am sa ma intorc. Sigur ca am sa ma intorc... Maine dimineata imi strang bagajele si ma prezint. Mi s-a luat o ceata de pe ochi in aceasta Dumineca a orbului..."
Cezar Petrescu - Dumineca orbului, Editura Eminescu 1975

Daca nu esti orb in lumea asta, inseamna ca vezi. Iar daca vezi, nu ai cum sa fii altfel decat nefericit. Cel mai nefericit. Singurii salvati sunt cei cu adevarat nebuni, cei care au trecut granita, vorba lui Ioachim. Dar cand esti nebun, mai esti constient ca esti fericit? :)

Nah, voi oricum ati citit cartea, nu stiu de ce v-am povestit. Stiti ce s-a intamplat pana la urma cu Gina si Sergiu, care n-a apucat sa fie Gigi decat doua ore, atat. Si neaparat stiti si cine e orbul din poveste, bietul orb... cu tot cu dumineca lui. Daca prin absurd n-ati citit, pai sa.

Ii povesteam mumei ca stateam in pat, dadeam pagina dupa pagina, uneori ma apuca plansul, cand dintr-o data scapa din carte o poza cu o tipa dezbracata, care sta cracanata pe o canapea si se uita in fata cu un aer de superioritate. O poza veche, naiba stie de cand o sta in carte; am luat-o de la un anticariat online. Nah, am plans si mai tare din cauza pozei, adica uite cum sufera lumea, ce tragica e viata si asta sta cu pi*da-n sus si i se rupe... pppf. La care muma a zis sa nu mai citesc nici o carte deprimanta.

Bine, da' de trait tot trebuie...
[m-am speriat de cate comentarii am avut astazi, raspund later ca amu tre sa plec]

e urat si are gura mare

2009-05-13T03:48:00.006+03:00

Doua ore am scris la insemnare. M-am razgandit inainte sa termin ultima fraza. Lumea e rea, nu se merita sa te spui pe blog, nici sa-i spui pe altii samd. Coada mea, chestia asta dureaza de ceva timp si eu chiar n-am idee ce-ar trebui sa fac, ca recenzii de carti la sigur nu duc. Deci? Multumesc, nu-mi raspundeti :)) Da, sunt obsedata de poezia respectiva.

Asa, sa vi-l prezint. Al doilea:

Vorba aia, putea sa joace in Begotten fara sa-l machieze inainte.